Studenții din Iași vor să facă practică de specialitate
Academia de gardă 25 mai 2015Membrii din Iași ai Uniunii Studenților din România (USR) au susținut pe 19 mai o dezbatere pe tema
Membrii din Iași ai Uniunii Studenților din România (USR) au susținut pe 19 mai o dezbatere pe tema
Comisia Electorală Centrală a Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași
S-a schimbat, cu o rapiditate neobişnuită pentru ritmurile româneşti, preşedintele Institutului
Îmi imaginez cu ce combinație de milă și scîrbă se uită Uniunea Europeană la noi, la scene precum
Alexandru Bîndar, membru al Asociației Studenților și Absolvenților Facultății de Construcții
Studenții Universității „Alexandru Ioan Cuza” s-au revoltat săptămîna trecută cînd au aflat
Alegerile pentru reprezentanții studenților din Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza”
Studenții înscriși la cursurile de licență vor trebui să plătească examenele pe care le-au
Reprezentanții Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) au
Începînd cu luna februarie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a început să simtă
Din momentul aplicării Legii Educației Naționale, în universitățile din România a mai apărut
Din momentul aplicării Legii Educației Naționale, în universitățile din România a mai apărut
Pe 8 mai, Senatul a aprobat schimbarea legii electorale în România și a trimis mai departe documentul
Sub auspiciile noii Legi a Educației Naționale, acum un an, universitățile ieșene decideau să-și
S-au strîns sfioși în casă nouă din primăvara lui 2009. Au venit purtați de aceleași lipsuri
Nu-i chiar acel nene care “repara tot” pe la vecini. In primul rind, pentru ca nu are virsta
Reporterii “Opinia veche” au vrut sa vada cum functioneaza sistemul de vot uninominal si