A fost premiat un film nul din punct de vedere artistic

OPINIA VECHE: Cum vă ex­pli­cați rezultatele de anul acesta la Oscaruri?

CRISTIAN TUDOR POPESCU: Cîteodată, în critica mondială, prin­tre decidenții din jurii apar niște tren­duri, niște mode, niște curente greu explicabile. Moda, la urma ur­mei, are o doză mare de irațional în diverse pe­rioa­de ale omenirii. Așa se întîmpla și aici. S-a impus acest vintage pîrît sau retro pîrît, ăsta e cu­ren­tul acum printre decidenții din ju­ri­ile festivalurilor, care consideră că e de bontón așa, de sub­ți­ri­me inte­lec­tuală să-ți placă acest „The Artist”. Așa se explică faptul că a fost premiat un film nul din punct de vedere artistic, din punct de vedere al scenariului. Scenariul este nul, e o colecție de clișee fără nici un fel de inventivitate și fără distanță post-modernă sau paro­dică sau ceva de soiul acesta. Nu, pur și simplu se iau acele clișee și se asam­bleaza, e un film asamblat, fără valoare. Sigur, cu date tehnice re­mar­cabile, imaginea, su­netul, dar va­loarea lor deosebită, ac­tua­lă din punct de vedere tehnic, faptul că ele sînt foar­te bune nu servesc cu ni­mic filmului. Dimpotrivă, pentru mine au contri­bu­it la senzația de fals, de chiar dezgustător – avînd în minte ma­ri­le fil­me ale mutului, pe care le-am vă­zut cred aproape pe toate, pe cele im­por­tante, să vad această făcătură, aceas­tă însăilare de clișee dată cu o spoială de pixeli.

O.V.: Considerați că Oscarul are și el un caracter de manipulare în societatea americană?

C.T.P.: Uneori, da, uneori, nu. De pildă, faptul că s-a dat la „The Artist” acum n-are nici o valoare. Dar în pe­rioa­da Războiului Rece sau în anumi­te momente puteau fi văzute în distri­bu­țiile de premii care se dădeau la Os­car niște tendințe din societatea ame­ricană. De pildă, corectitudinea politică legată de negri, legată de ho­mo­sexuali. Nu întîmplător a apărut un film cum a fost „Philadelphia”, ca­re a fost os­ca­ri­zat imediat. El a apărut într-un moment în care problema ho­mosexualilor, pro­ble­ma SIDEI în so­cie­tatea americană era acută și de aceea a fost tratat și os­ca­rizat. Deci se în­tîm­plă adesea ca premiile Oscar să fie influențate de anumite tendințe politice, sociale din Sta­te­le Unite și chiar din lume.

O.V.: Vi se pare că au început să se premieze producții mai ac­ce­si­bile, mai ușor de înțeles, în de­fa­voa­rea unora mai profunde?

C.T.P.: Nu-i chiar așa. De pildă, a fost premiat cu Oscarul mare acum cîțiva ani un film numit „Crash – L.A. Stories”. Un film care era orice, dar nu simplu și nu prea accesibil maselor. Unii au identificat șapte, opt, alții 12 fire narative care erau împletite în fil­mul ăla, o construcție scenaristică im­presionantă și care a fost premiat cu Os­carul. „The Hurt Locker” de ase­me­nea, nu e deloc un film de consum. Este un film greu, un film pentru ci­ne e dispus să se uite cu atenție, pentru cinefili și totuși a fost premiat, a luat Os­ca­rul în dauna „Avatarului”, care ar fi fost mult mai în sensul a ceea ce spu­neți. Deci iată că opțiunea a fost acolo pen­tru filmul deosebit, nu pentru filmul comercial, mai simplu, atrac­tiv pen­­tru mase.

O.V.: Criticul de film american Movie Bob a spus că Os­ca­ru­ri­le au ajuns doar un fel de premii ca­re să mulțumească pe toată lumea, anul ăsta se dau premii unor anumite ca­te­gorii de filme, anul viitor altora și tot așa. Considerați că există astfel niș­te reguli „de culise”?

C.T.P.: Are dreptate, dar nu-i nu­mai la Oscaruri. Și la Cannes se în­tîmplă lucrul asta, și la Berlin. Pe la festivaluri firește că există niste reguli nescrise, „domne, anul ăsta dăm ira­nie­nilor, la anul nu mai dăm tot ira­nie­nilor, le dăm altora, trebuie să mai venim și cu cinematografii emergen­te”. De pil­dă, la Cannes a existat oda­tă o modă extrem orientală, o mo­dă asiatică, „dăm chinezilor”. Una, două, se dădea premiu la chinezi. Altă perioadă iraniană, în care se dă­dea cinematografiei ira­nie­ne. A existat o perioadă românească la Cannes, noi ne înscriem tot așa într-un curent în care au descoperit ei că ci­ne­aș­tii români fac filme bune. Dar te pără­seș­te perioada asta, aia vine și trece. Și la Oscar e la fel, există perioade în care se preferă un anume tip de film. De pil­dă, iată, pot să vă dau un exemplu po­li­tic în cazul de față. Cel mai bun film al anului 2011, după părerea mea, care nu are nici o legătura cu Oscarul, este „Me­lancolia” lui Lars von Trier. Nici nu i s-a pomenit numele. De ce? Din cauza declarațiilor făcute de von Trier în legătură cu Hitler și cu evreii, cu an­ti­semitismul, iar la Hollywood așa ce­va este sinucidere curată. Și atunci, el a ie­șit pur și simplu din discuție, a de­ve­nit nomina odiosa un film excepțional, o capodoperă a cinematografiei din toa­te timpurile, deci funcționează niște cri­terii în afara valorii cinematografice la toate festivalurile.

Ioan STOLERU