Viața cu virusul HIV
Șah-mat 12 martie 2012 Niciun comentariu la Viața cu virusul HIV 19Pentru încă opt-nouă luni, cuvîntul „nedetectabil” este pentru Ramona, o tînără de 24 de ani, din Giurgiu, un sinonim pentru liniște. Și e atît de liniște în locul ăsta în care vorbim, că auzi cînd i se pune nodul acela în gît cînd spune a „nedetectabil”.
Are HIV și nu știe nici măcar cum a pricopsit-o viața cu asemenea pedeapsă: ori la naștere, ori a fost infectată în spital sau după, la orfelinat. Spune că acum nici nu mai contează, dar ar fi vrut să știe totuși, pentru că, pînă la urmă, e ceva din trecutul ei. Ramona a terminat școala în Giurgiu și n-a ascuns că e bolnavă. Știau colegii, iar rude oricum nu avea, că a fost abandonată la naștere. De cînd s-a măritat, s-a trezit cu neamuri, cunoștințe și vecini. A obosit să dea explicații. De trei ani, a ales să ascundă că e seropozitivă. Cînd merge la clinica de unde își ia tratamentul antiretroviral, are grijă să n-o vadă nimeni. Cînd iese, îndeasă pastilele în haină și pleacă cu grijă acasă: „Acum am o familie. Nu mai sînt de capul meu. Am luat împreună decizia de a nu spune la nimeni. Unii oameni sînt răi. De asta”. De cînd are noul statut, a ales cu grijă cui să spună sau nu că are HIV.
„Dacă mor fără să-mi văd copilul?”
De cînd îl are pe Marius, soțul ei, perspectivele i s-au schimbat: „Venisem la spital, în Giurgiu. Am cunoscut-o pe mama lui, care era asistentă. Ea i-a spus despre mine și el m-a sunat. Am ieșit la o prăjitură și am rămas împreună”. Băiatul a știut dintotdeauna că Ramona e seropozitivă: „Nici nu s-a ferit. I-am explicat care sînt riscurile și m-a acceptat cum sînt”. Nuntă n-au apucat să facă. Acum un an, Ramona începuse să aibă simptome de gravidă. Se temea de asta cum nu s-a temut că poate muri din cauza virusului. Se gîndea că o familie doar în doi e suficient pentru cineva ca ea. Riscurile erau atît de mari, încît se hotărîse să stea cuminte și să-și vadă de viață. Știa ce o să urmeze: o să plimbe copilul prin spitale, liste lungi cu analize, iar după ce o să-l vadă mare – să-i spună că mama lui e seropozitivă și de-acolo alte lupte, cu alți oameni. A născut la Giurgiu și, cu cît se apropia de termen, cu atît nu mai reușea să adoarmă: „Auzisem de o fată seropozitivă care a născut și a murit după cezariană. Soțul ei a rămas cu copilul. Și-am stat să mă gîndesc așa: dacă mor fără să-mi văd bebelușul?”
Cătălina, de aproape trei kile
Medicii i-au explicat că șansele ca ea să nască un copil sănătos sînt foarte mari. Placenta e o barieră, iar fătul este bine protejat dacă gravida face cezariană. A făcut. În noiembrie, anul trecut, a născut-o pe Cătălina, o fetiță de 2,900 kilograme: „Îmi amintesc tot. Eu nu prea plîng, așa. Nu pot să plîng. La spital m-au îmbrăcat într-o cămașă, m-au dus în sala de operații. Mi-au pus o mască pe față și m-am trezit cînd au început să coasă. Mi-au dat lacrimile”.
Marius era acolo. Ramona își amintește că tremura tot, ca o vargă. Cătălina e acum un copil „de porțelan”. Nu-o alăptează, să nu o infecteze. Fata are trei luni și a făcut, pînă acum, de două ori testele de depistare a virusului. E nedetectabil.
Ionela SĂVESCU
Adaugă un comentariu