Aș da la ziar un banc cu Bulă
Opinia de la centru 21 martie 2012 Niciun comentariu la Aș da la ziar un banc cu Bulă 0Prima regulă la ziarele cu renume, ori cele de tip „brand”, este să-ți respecți șefii. Pornind de la vîrful ierarhiei cu șeful mare sau „boss-ul”, șefuțul, șeficul, șefiuțelul, șefiuțuliciul și terminînd cu șefițiulucuțul. Restul e doar norod redacțional. Celor care încă nu au consumat entuziasmul de jurnalist tînăr și muncitor, dar care își caută un loc de muncă, trebuie să le povestesc din experiența mea. Neapărat.
Încă de la angajare ți se spune clar că în meseria asta ești ca la armată, răspunzi la telefon la orice oră din zi sau din noapte, mai ales cînd sună, ați ghicit, șeful. Sau oricare e mai mare în grad ca tine. Evident, ești ultimul din ierarhie. Nu contează că dormi, stai pe veceu, faci baie ori copii, pentru o astfel de insubordonare ești amendat din salariu. Uneori și cu 100 de lei. Dacă mai ai noroc și mănînci vreo virgulă se mai adaugă 50 de lei, iar atunci cînd greșeala e în colectiv, amenda se împarte frățește. Ca bobul de orez între cubanezi.
Șeful are grijă să te umilească și să-ți aducă aminte că ești oricînd de înlocuit. Nu contează că ai scris la cei 22 de ani mai mult decît a scris el pînă la 40, ori că el nu a depășit niciodată stadiul de știre de duzină, limitată la maxim 1500 de semne. Să nu te lauzi niciodată în fața lui cu realizările tale anterioare, îl faci pe el să pară palid, iar tu pari că te crezi prea deștept. Și pentru că el știe să dea doar ordine și să te trimită în 5 minute la dracu’ în praznic, fără bani și mașină de serviciu, șeful are întotdeauna dreptate. Chiar și cînd nu are. Și ar fi urît din partea ta să demisionezi fără să-l anunți cu două luni înainte. Însă cînd vine vorba să te dea el afară e de ajuns să-ți spună „de mîine ne despărțim”. De asta e bine să ai la tine mereu un aspacardin și o fiolă de calciu.
Pe brînci poți să umbli după subiecte tari, să ții prima pagină o săptămînă. La prima greșeală ești analfabet și ai făcut degeaba o facultate. Dacă ajungi și prin mina de uraniu, și vii tot radiat în redacție, primești primă. Una care se anulează pînă la ziua de salariu printr-o amendă echivalentă pentru că ai uitat să dai un spațiu între titlu și două puncte. Are șeful grijă.
Și pentru că ai onoarea să lucrezi la ei trebuie să spui mereu „da, să trăiți”, deoarece orice alt răspuns e insubordonare și prin urmare, suporți consecințele. Le suporți, tot tu, și atunci cînd tot ei, șefiuțulicii de mai sus, intră peste textul tău, bagă cuvinte în plus în declarații și pocesc nume importante. Te trezești cu o duzină de miei de dat. Astfel, fiecare își justifică salariu, cumva. Apoi te sună de minim cinci ori ca să te întrebe lucruri pe care tu le-ai scris cu două-trei rînduri mai jos. Alții șterg tot și rescriu cu tine la telefon același lucru. Durează o oră și pot spune și ei că au dreptul la o țigară, în pauză. După atîta muncă.
Viitori jurnaliști, poate am fost mai puțin poetică, am avut mai puțin „condei” în acest articol. Dar am considerat că nici nu trebuie, e un fapt și e necesar să știți că prin multe redacții s-a răsturnat căruța cu proști.
Paula SCÎNTEIANU
Adaugă un comentariu