Remediu pentru criză, un titirez

Pentru cîteva ore, înarmat cu un pix, zece foi și cu accent britanic, am încercat să aflu ce ar face românii pentru a ajuta statul să iasă din criză și să promit premii celor mai interesante și practice idei. Prima oprire e Piața Unirii, unde observ un moș îm­brăcat cu blugi și cu un sacou în ca­ro­uri, nebărbierit, cu basca așezată un pic pe o parte și care fumează o ți­ga­ră în timp ce mai aruncă cîteva boa­be de grîu porumbeilor.

Mă apropii de el și nu apuc decît să mă prezint într-o română stîlcită că moșul cu un pic de cocoașă sare brusc de pe ban­că. „Ne-ați vîndut țara, iar acum ne dați ce vi se scurge vouă printre de­gete. S-ar răsuci Ceaușescu în mor­mînt dacă ar ști ce ați făcut din țara asta”. Nici bine nu termină ce are de zis, că își ia șapca din cap și începe să mă lovescă cu ea spre deliciul a trei fete de pe banca de vizavi.

„Eu sînt de părere că nu trebuia să-l omorîm pe Ceaușescu”

Mă depărtez în grabă de bă­trî­nul care își reia activitatea de pînă atunci și îmi mut caravana mai sus, pe Lă­puș­neanu. Aici intru în vorbă cu două studente scoase din ca­să de căldura de afară, deși ținuta lor amintește încă de hainele purtate la săniuș. Sînt încîntate să mă ajute de cum îmi aud accetul și chicotesc la fie­care cuvînt stîlcit pe care îl spun cu reală convingere. Ele sînt de părere că soluția pentru ieșitul din criză e pro­movarea tinerilor, pentru că „ei sînt seva tării”, apoi au grijă să își noteze pe una din foile pe care țineam evidența persoanelor cu care am dez­bă­tut ideea și numerele lor de telefon, una dintre ele subliniindu-l pe al ei. În ce­le cîteva ore cît încerc să gă­sesc metode pentru îmbunătățirea eco­no­miei nu reu­șesc să aflu mai nimic. Mi se răs­pun­de cu ridicări din umeri deși pro­mit că cele mai interesante și viabile so­luții vor fi premiate sau sînt fu­gă­rit, înjurat și apostrofat în timp ce se amin­tește de r­ă­po­satul conducător co­munist. Îmi zic că nu am spor pentru că oamenii sînt grăbiți așa că îmi mut pașii și mai sus, la anticariate, unde intru în vorbă cu vînzătorii. Toți sînt de părere că statul ar trebui să ia mă­suri, să facă locuri de muncă, mai pu­țin o doamnă de vîrsta a doua, ma­chi­ată excesiv cu albastru și care își etalează unghiile lungi vopsite în ro­șu. „Nu se poate face nimic. Numai Dumnezeu ne mai poate scoa­te din criza asta. Eu sînt de pă­rere că nu tre­­buia să-l omorîm pe Cea­ușescu. El ne dădea locuri de mu­ncă”. Scoa­te un oftat lung și parcă începe să plîn­gă.

Aș face același lucru, dar mai am de umblat, deocamdată nu am aflat decît că oamenii îl aseamănă pe Cea­ușescu cu un prîsnel.

Andrei MIHAI