Piramida gustărilor iuți

Mă uit pe geamul tramvaiului cu speranța că aș putea surprinde ima­ginea unui tîrg în spirit medieaval, cu multă lume, gălăgie și mișcare. Dar în momentul în care ajung în fața ta­ra­belor cu preparate pascale, văd doar corturile păzite de proprietari.

Pe ici, pe colo se mai plimbă cîte un cum­pă­rător rătăcit. Încep călătoria din lo­cul unde văd mai multă lume. „Pro­duse au­tohtone aveți?”, în­trea­bă o fe­meie modest îmbrăcată și gîrbo­vită, adulmecînd o bucată de săpun cu gli­ce­ri­nă. Vînzătoarea care cu un mi­nut în ur­mă se lăuda că marfa ei e a­du­să din Anglia, scoate la văzul cu­ri­oasei niș­te bucăți de ceva alb, care arată mai puțin atrăgător decît protot­ipul de pe masă. „Astea au miros mult mai pu­ternic și nu sînt sinteti­ce, de ce nu le scoateți la vînzare? Să nu credeți că nu vor fi apreciate doar pentru că ara­tă mai urît, sînt le­cu­i­toa­re…”, începe femeia s-o certe cum­pă­tat pe stăpîna expoziției de mirode­nii.

Sănătate să fie!

Părăsesc beția de arome și mă în­drept spre bijuterii, dar pe drum mă îm­piedic de aurul frumos repartizat în borcane ce licărește la soare. Api­cul­to­rul Mihai, văzînd că mă tot uit vră­jită la bogăția dulce de pe tarabă, mă invită la degustare. În timp ce în­cerc să încarc mai multă miere pe țe­pușca de lemn, îmblînzitorul de albini îmi pro­pu­ne, făcîndu-mi cu ochiul, să cum­păr niș­te licoare la cel mai avantajos preț. Con­vinsă de api­cultorul cu dar de negustor, bag mî­na în buzunar cu in­ten­ția de a scoate niș­te bani, dar îmi dau sea­ma că nu-mi pot permite acest lux și-mi în­drept toa­te gîndurile înapoi spre bi­juterii.

„E plecată doamna”, îmi spune ve­­cina standului de giuvaeruri din plas­tic colorat. Pe tejgheaua aceste­ia era făcută o piramidă întreagă nu­mai din borcane cu ceva roșu în ele. „De-ar ști lumea cîtă sănătate are sfe­cla, taraba asta demult at fi fost goa­lă, mai ales că am pus și hrean aco­lo”.

Mai arunc o privire în jur  și dau cu ochii de o vitrină pli­nă de mezeluri la ca­re stă o doamnă îm­bră­ca­tă scump și alege răsfățat cîte un pic din toa­te so­iurile de carne. Mă apropii de ma­­să, mă uit în ochii vîn­zătoarei și-i zic: „e cam puțină lume astăzi…”, iar fe­meia îmi des­tănuie destul de sec că e mai valo­ros un om care vine și cum­pără decît ze­ce care trec și doar se uită.

Daniela VORTOLOMEI