Minune, la etajul doi

Singurele criterii pe care trebu­ie să le îndeplinești ca să fii ac­cep­tat în grupul lor sînt abilitatea de a proiecta cu boltă semințele, să vor­bești pe nas cînd spui „bună pă­pu­șe’” și să memorezi cîteva re­fre­ne despre dușmani. În rest poți avea și lipsuri. Banii nu sînt o problemă pen­tru că oricum în bazar totul e ief­tin, iar berea costă doar cîțiva bă­nuți. Tricoul cu sclipici însă tre­bu­ie să fie în permanență la dispo­zi­ție în cazul în care vreo petrece­re apare în program.

Prințese, arăboaice, boxe

Imediat după ce Juche, un pri­eten de la bunici, student în anul I la Agricultură, a acceptat să-i fac o vizită, caut cea mai mulată blu­ză din dulap, umblu pe la cîteva ca­mere din cămin în căutare de gel de păr, tin apăsat degetul pe spray vreo 30 de secunde și pornesc spre căminul amicului meu. Nici nu a­puc bine să văd din depărtare clă­dirile studențești, că muzica a­co­pe­rea deja sunetul picamărului ce spărgea asfaltul din stația aflată în ca­pă­tul Copoului. Din mul­ți­mea de me­lodii ascultate în același timp, una iese în evidență. „Prin­țe­sica mea, arăboaica mea”, este piesa ca­re se au­de cel mai tare. Aceleași versuri le fredonează și băieții de la in­tra­re, care, văzîndu-mă cu cele do­uă sti­cle de doi litri de bere în mî­nă, mă roagă să le torn și lor într-un pa­har să-și ude gîtul uscat de sarea de pe semințe.

Urc pînă la etajul doi, iar de aici, vocea lui Guță, pe acorduri a­se­zonate cu iz oriental, cu un a­cor­deon și un țambal mă îndrumă pî­nă la camera unde petrecerea de­ja a început. Am ajuns la fix. Bă­ie­ții nu mai aveau de mult timp ce bea, iar acum dansează „pe us­cat”. Singuri, căci după fete a plecat de jumătate de oră Alex, dar cum pa­harele se golesc mai repede dacă faci și mișcare, băieții nu au mai așteptat domnișoarele. Urale, do­uă, trei îmbrățișări, iar Sony, „an­trenat” încă de dimineață și roșu la față dă să mă pupe pe obraji. Cum am adus „muniție” nouă, „în­cărcăm” rapid paharele, dăm mu­zica mai încet și ne așezăm la spus bancuri și la vorbit despre „fe­mei”. După încă o oră se întoarce Alex, eroul plecat în căutarea fetelor în­să în locul lor mai aduce două bo­xe. Ne anunță că dom­ni­șoa­re­le nu vor să vină pentru că nu avem vot­că, iar berea le balonează. Nu-i nimic, băieții oricum se simt mai în largul lor așa. Pot sta nestin­ghe­riți fără tricouri sau pot înjura bir­jărește cînd nu le convine ceva. Mai rău e că simt nevoia să-și ara­te iubirea sarutîndu-se reciproc pe obraji.

Terminăm și ultimele PET-uri cum­părate la cheta din urmă, cînd So­ny, pe jumătate adormit, vine cu ide­ea să mergem în club. Stie că nu mai avem bani, dar ne zice că „nu e nimic. Facem doar poze”, spu­ne împleticit amatorul de discoteci, re­zemat de un perete. Cum li­chid în pahare nu mai e, iar muzica în­ce­pe să enerveze, Juke și unul din co­legii lui de cameră se mas­chea­ză trăgînd cîte două dungi cu pas­tă de dinți pe obraji. Toți încep să rî­dă cu subînțeles știind ce ur­mea­ză, iar eu aflu ce vor să facă abia cînd se apucă să vîneze gîn­daci cu spray-ul de muște prin bu­că­tă­rie. Atun­ci am înțeles că e timpul să plec.

Andrei MIHAI