Bookfest, festivalul franțuzist al cărților

E viermuială mare, ca într-un furni­car în care insecte cu picioare negre și subțiri cară grăbite de toate în spate. Oa­menii se uită în stînga și-n dreapta, o­chesc cărți și își întind apoi brațele sp­re ele. Unii, mai relaxați, le răsfoiesc pe în­delete, îndoaie coperțile, chibzuiesc cu atenție și, cel mai probabil, compară pre­țurile cu cele dintr-o librărie foarte po­pulară. Au venit cu întreaga familie la BookFest.

Pe strada Emil Zola, copii se zben­guie bucuroși că li se îneacă chi­otele în gălăgia tîrgului, pe Victor Hu­go, la stan­dul Speranța TV, se vînd căr­ți de gastro­no­mie, îndreptare de gătit „Re­pede, să­nă­tos și gustos”, o performan­ță la care sîn­tem provocați cu toții, iar pe Jean-Paul Sartre, acolo unde au poposit e­di­turile Polirom, Curtea Veche și Hu­manitas, ne vorbesc poeți, scriitori, cri­tici literari, actori sau jurnaliști. Pînă la toamnă, nu se vor mai înghesui laola­ltă în pavilionul C al centrului ex­po­zi­țional RomExpo atîta proză, poezie, fi­losofie, istorie, cultură și religie. Căr­țile nu vor mai sta ca niște fecioare sfii­te așteptându-și pețitorii ori nu vor a­tîr­na, așa cum o fac la standul francez al Bookfest, pe niște ațe, imitând apa unei bogate fîntîni arteziane.

Bernard Pivot și pomeții Luizei

În urmă cu opt ani, Luiza Vasiliu l-a cunoscut pe Bernard Pivot în una din edițiile emisiunii sale de pe France 2, „Double Je”, pe care a filmat-o în Iași. Pe atunci, Luiza avea 19 ani și „Le Fi­ga­ro” a descris-o drept „o tînără balca­ni­că, supradotată tipică, cu frumoa­sa ei pri­vire fugară și cu obrajii ei rotunjiori pli­ni de modestie”. În urma întîlnirii de sîmbătă, 2 iunie, din cadrul tîrgului – de­numită sugestiv „Amintiri ca­to­di­ce”- femeia cu privirea încadrată de liniile unui creion verde-smarald de lîngă mi­ne o găsește pe Luiza „ferme­că­toa­re”. Așa este, pentru că tînăra jurnalistă stră­lucește de admirație în partea dreaptă a lui Pivot. Și are de ce. Bernard Pi­vot povestește cu un umor ce s-a răspîndit cu ușurință în public cum a venit Char­les Bukowski beat în emisiunea lui de interviuri literare ori cum a băut Vla­di­mir Nabokov în fața camerelor de fil­mat whisky turnat dintr-un ceainic. „Mi-am asumat acest risc. Dacă am e­li­mina toți scriitorii băutori din litera­tu­ră, am rămîne cu un imens spațiu gol”. Și nu a greșit. Participarea la e­mi­siunile sale devenise de-a lungul ce­lor 30 de ani de carieră un soi de cer­tificare a statutului de scriitor în Fra­n­ța, deși „asta mi se pare o perversiune. Ești scriitor pentru că scrii opere origi­na­le, nu pentru că vii în emisiunea mea”, consideră cel care este în continuare un trendsetter în materie de lecturi pen­tru publicul francez.

Houellebecq, stăpînul decandenței

Astăzi însă scriitorii nu se bucură de același prestigiu. Directorii de în­tre­prinderi ori sportivii sînt mai im­por­tanți și mai populari. În fața lui Ho­ria Roman Patapievici, Pivot re­cu­noaște nițel amărît că „Franța nu mai produce maeștri ai gîndirii”.

Șarmul moderatorului este atenuat, în după-amiaza aceleiași sîmbete, de pri­virea cinică a scriitorului francez Mi­chel Houellebecq. Pe masa de la ca­­­re ne privește pe toți ca pe niște sardi­­ne uscate tronează o sticlă și un pet de Tuborg, iar între degetul din mij­loc și inelar se stinge singura țigară din pa­vilion. Nu se fumează, dar lui Ho­ue­llebecq nu-i pasă. Răspunde lent, își lun­gește cuvintele și le înșiră ca niște ru­fe pe o ață și nu zîmbește în nicio po­ză. Și e oarecum firesc să fie așa. A­tun­ci cînd tînăra blondă din față îi pu­ne nedumerită întrebarea „De ce nu ne tra­tați ca pe niște persoane, ci pe ca un bu­chet de semne?”, cei din spate chi­co­tesc. Așa e scriitorul care își lasă per­so­najele să trăiască precum niște pa­ra­zi­ți, apoi le omoară pentru că moartea es­te un lucru firesc. Uneori, acestea se na­sc într-o carte și mor în alta. Nu ne poa­te oferi un exemplu concret, dar ci­ne mai are nevoie de el?

Lina VDOVÎI