Bookfest, festivalul franțuzist al cărților
Șah-mat 7 iunie 2012 Niciun comentariu la Bookfest, festivalul franțuzist al cărților 0E viermuială mare, ca într-un furnicar în care insecte cu picioare negre și subțiri cară grăbite de toate în spate. Oamenii se uită în stînga și-n dreapta, ochesc cărți și își întind apoi brațele spre ele. Unii, mai relaxați, le răsfoiesc pe îndelete, îndoaie coperțile, chibzuiesc cu atenție și, cel mai probabil, compară prețurile cu cele dintr-o librărie foarte populară. Au venit cu întreaga familie la BookFest.
Pe strada Emil Zola, copii se zbenguie bucuroși că li se îneacă chiotele în gălăgia tîrgului, pe Victor Hugo, la standul Speranța TV, se vînd cărți de gastronomie, îndreptare de gătit „Repede, sănătos și gustos”, o performanță la care sîntem provocați cu toții, iar pe Jean-Paul Sartre, acolo unde au poposit editurile Polirom, Curtea Veche și Humanitas, ne vorbesc poeți, scriitori, critici literari, actori sau jurnaliști. Pînă la toamnă, nu se vor mai înghesui laolaltă în pavilionul C al centrului expozițional RomExpo atîta proză, poezie, filosofie, istorie, cultură și religie. Cărțile nu vor mai sta ca niște fecioare sfiite așteptându-și pețitorii ori nu vor atîrna, așa cum o fac la standul francez al Bookfest, pe niște ațe, imitând apa unei bogate fîntîni arteziane.
Bernard Pivot și pomeții Luizei
În urmă cu opt ani, Luiza Vasiliu l-a cunoscut pe Bernard Pivot în una din edițiile emisiunii sale de pe France 2, „Double Je”, pe care a filmat-o în Iași. Pe atunci, Luiza avea 19 ani și „Le Figaro” a descris-o drept „o tînără balcanică, supradotată tipică, cu frumoasa ei privire fugară și cu obrajii ei rotunjiori plini de modestie”. În urma întîlnirii de sîmbătă, 2 iunie, din cadrul tîrgului – denumită sugestiv „Amintiri catodice”- femeia cu privirea încadrată de liniile unui creion verde-smarald de lîngă mine o găsește pe Luiza „fermecătoare”. Așa este, pentru că tînăra jurnalistă strălucește de admirație în partea dreaptă a lui Pivot. Și are de ce. Bernard Pivot povestește cu un umor ce s-a răspîndit cu ușurință în public cum a venit Charles Bukowski beat în emisiunea lui de interviuri literare ori cum a băut Vladimir Nabokov în fața camerelor de filmat whisky turnat dintr-un ceainic. „Mi-am asumat acest risc. Dacă am elimina toți scriitorii băutori din literatură, am rămîne cu un imens spațiu gol”. Și nu a greșit. Participarea la emisiunile sale devenise de-a lungul celor 30 de ani de carieră un soi de certificare a statutului de scriitor în Franța, deși „asta mi se pare o perversiune. Ești scriitor pentru că scrii opere originale, nu pentru că vii în emisiunea mea”, consideră cel care este în continuare un trendsetter în materie de lecturi pentru publicul francez.
Houellebecq, stăpînul decandenței
Astăzi însă scriitorii nu se bucură de același prestigiu. Directorii de întreprinderi ori sportivii sînt mai importanți și mai populari. În fața lui Horia Roman Patapievici, Pivot recunoaște nițel amărît că „Franța nu mai produce maeștri ai gîndirii”.
Șarmul moderatorului este atenuat, în după-amiaza aceleiași sîmbete, de privirea cinică a scriitorului francez Michel Houellebecq. Pe masa de la care ne privește pe toți ca pe niște sardine uscate tronează o sticlă și un pet de Tuborg, iar între degetul din mijloc și inelar se stinge singura țigară din pavilion. Nu se fumează, dar lui Houellebecq nu-i pasă. Răspunde lent, își lungește cuvintele și le înșiră ca niște rufe pe o ață și nu zîmbește în nicio poză. Și e oarecum firesc să fie așa. Atunci cînd tînăra blondă din față îi pune nedumerită întrebarea „De ce nu ne tratați ca pe niște persoane, ci pe ca un buchet de semne?”, cei din spate chicotesc. Așa e scriitorul care își lasă personajele să trăiască precum niște paraziți, apoi le omoară pentru că moartea este un lucru firesc. Uneori, acestea se nasc într-o carte și mor în alta. Nu ne poate oferi un exemplu concret, dar cine mai are nevoie de el?
Lina VDOVÎI
Adaugă un comentariu