Quasar a sărbătorit pe 31 de pași

Vineri și sîmbătă seara începînd cu ora 19.00, Quasar Dance a serbat 31 de ani de activitate și a preferat să petreacă alături de alte cinci cluburi de dans din țară. Nu au sărbătorit oricum, ci au dorit ca aniversarea să fie un rezumat al muncii de peste an, la care zgomotul dopului de șampanie să fie înlocuit de cel al bătăilor admirative din palme. Deși în Sala Gaudeamus a Casei de Cultură a Studenților (CCS) ar mai fi încăput chiar și un cămin plin, cei prezenți au fost îndeajuns de mulți pentru ca bătăile în podea să răsune pînă sus în Copou.

Pentru cei care vin prima dată la un spectacol, reacția atunci cînd toate luminile se sting este să scoată un su­net care să-i dea de gol. Ori de mirare, ori de spaimă că cele cîteva secunde de întuneric s-ar putea lungi și îi vezi afundîndu-se în propriile haine. Pînă le ies papucii sub scaunul celui din fa­ță. Îmi aleg un scaun cît mai în spate și ocup unul din cele trei locuri libere, strîngîndu-mi picioarele, pregătită să le mișc asemenea celor de pe scenă.

Fiecare începe să își scoată aparatul de fotografiat atunci cînd din boxe se aude melodia din Titanic pe ritmuri de rumba.

Fumul care țîșnește din spatele cor­ti­nei e un amestec de verde și albastru, din care mă aștept să iasă trupe de dan­sa­tori care să facă acrobații asemenea ce­lor de la circ și pe care să îi aplaud atunci cînd își termină numărul. Nici nu apuc să-mi fac în minte planul că apar pe scenă șase rusoaice îmbrăcate în rochii roșii lungi fluturînd batiste al­be și pășind c-un zîmbet larg spre mij­locul scenei. Par să cînte în limba ru­să, așa că tot ce înțeleg sînt chiotele mici și scurte. Partenerii lor bat din palme, sar și se aruncă acrobatic în aer, iar ritmul accelerat mă duce cu gîndul la sin­gurul dans rusesc de care am auzit: cazacioc. Spre finalul melodiei încep și cei din sală să țină ritmul aplaudînd, iar două fete din spate fluieră delicat a­tunci cînd dansatorii se pun în ge­nunchi în fața partenerelor. Apoi rîd mîn­dre de isprava lor și dau ușor cu pumnul în umărul băieților de lîngă, în timp ce fac glume pe seama curajului lor.

Fiecare începe să își scoată aparatul de fotografiat atunci cînd din boxe se aude melodia din Titanic pusă pe ritmuri de rumba și cînd pe scenă apar doi copii care nu par să aibă mai mult de cinci ani, însă care încearcă să imite cît mai bine mișcările actorilor. În sală se rîde zgomotos, iar copiii se emoționează amestecînd mișcările am­ple din șolduri cu cele mai stîngace, zîm­bind rușinați. Aflu mai apoi că mi­cuții fac parte din Clubul de Dans Unic din Iași și că mai au și alți colegi de vîrsta lor care au curaj să apară în fața publicului. O fac chiar prin in­termediul unui quick step (n.red. dans cu un ritm alert) doi copii îmbrăcați elegant, „micul domn” sărutîndu-i la fi­nalul piesei mîna partenerei cu păr blond și creț lăsat pe umeri.

Mișcări născute din regie

Cei din trupa Ecstasy se pre­gă­tesc pentru un dans contemporan și, îm­bră­cați asemenea unor păianjeni, se învîrt și dansează în jurul unei pînze țesute. În luminile difuze care se învîrt pe sce­nă abia disting saltul unui fluture care este prins de cei șapte păianjeni și dus pe brațe. Din public se aude un „Bravo” țipat, iar fetele se retrag în culise zîm­bind a mulțumire. După o serie de a­pla­uze și fluierături admirative, se aude sunetul unei cheițe de doză scăpată pe jos atunci cînd numărul de break dance al celor de la Quasar Dance începe. Re­cu­noaștem piesa „Apologise” a celor de la One Republic, însă căscăm mai tare ochii atunci cînd fata din tru­pă reușește să stea în mîini și să se dea peste cap. Pe măsură ce timpul trece, sala devine un murmur din care se disting foșnetul pungilor de chips-uri și crănțănitul alunelor, aplauzele de la finalul demonstrațiilor auzindu-se tot mai slab.

Atmosfera devine jucăușă atunci cînd Mimi și Bobo intră mișcînd din șolduri în forma cifrei opt pe melodia „Let’s get loud”. Piruetele executate cu rapiditate, cu spatele perfect drept, ritmul rapid și sacadat devin amețitoare, iar grupul de adolescenți din față scoa­te un zgomot de uimire. Cu o privire ștren­gărească aruncată peste umăr par­tenerului, Mimi își termină numărul de cha-cha și îl ia pe Bobo de braț. În fa­ța publicului apar trei orbi care ta­tonează pămîntul cu bastonul, iar într-un colț al scenei stau prinse ca într-o rugăciune trei fete îmbrăcate asemenea unor zîne. Zîmbesc atunci cînd îmi dau seama că dansul celor de la tru­pa Elegance va presupune un joc acto­ri­cesc, vălul imaginar de pe ochii ti­ne­rilor fiind dat jos abia după ce fetele îi ademenesc cu un dans.

Jocul lor devine apoi unul format din înălțări și coborîri ample, des­prin­se dintr-un vals lent, pe care un copil din sală încearcă să îl imite dînd din fund pe scaun. Deși nu o observasem pînă atunci, Ana mă prinde de braț și mă întreabă cu o voce mai mult în șoaptă „ce zici, ne înscriem și noi la un curs de dans?”