Un muzeu pe moarte
Șah-mat 6 noiembrie 2012 Niciun comentariu la Un muzeu pe moarte 0Calea Griviței 193 B, lîngă Gara de Nord. Din noianul de muzee necunoscute din Capitală, la adresa asta se găsește ceea ce ar trebui să fie Muzeul Căilor Ferate din România. Ascuns în clădirea Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară, nimic nu anunță existența lui acolo. Doar portarul știe unde este și pe cine să cheme dacă apare vreun vizitator rătăcit. O muzeografă și directorul, Mircea Dorobanțu, sunt singurii care te pot ghida în lumea căilor ferate. „Muzeografa are două facultăți și un doctorat. Mi-a spus că ea nu mai poate să trăiască cu 11 milioane, cât are salariu, și că pînă la Crăciun se gîndește să plece. Dacă pleacă ea, cred că se închide și muzeul”, spune descumpănit directorul Mircea Dorobanțu.
În spatele unei uși ponosite, dar atent vopsite în crem, se află aproape toată comoara căilor ferate din România. Pe o coală A4 lipită pe ușă este scris programul, de miercuri pînă duminică, între orele 10.00 și 18.00, și tariful: 3 lei.
Prima încăpere este ocupată aproape în întregime de o dioramă imensă. Are 14 metri și prezintă un traseu de munte pe care aleargă, pe linii mici, cîteva bijuterii feroviare. A fost construită bucată cu bucată de Mircea Dorobanțu și alți cîțiva pasionați de la Centru. Relicve ale începuturilor căilor ferate se găsesc în toate colțurile primei încăperi a muzeului. Resturi de locomotive istorice, tampoane și inscripții vechi de trenuri îți spun fiecare o povestioară și parcă auzi încet un clănțănit de roți și un fluierat răgușit. În „acvarii” de sticlă stau așezate cu grijă machete ale locomotivelor din diferite timpuri. Cea de-a doua încăpere te transpune dintr-o dată într-un birou de mișcare din secolul trecut. Trei ceferiști stau nemișcați la posturi. Unul e de pază la centrala Siemens-Halsche de ceasuri, un panou imens cu multe ceasuri după care se regla ora în toate gările din țară, unul ține socoteala la „mișcare”, iar cel de-al treilea e telegrafistul. Tot în această încăpere se găsește și o machetă de automotor, o drezină și un felinar original cu ulei de rapiță.
Cea de-a treia sală este poate cea mai interesantă. Aici se găsește, într-un colț, biroul lui Anghel Saligny, o machetă a podului de la Cernavodă, cărțile celebrului inginer, dar și o serie de documente importante pentru istoria căilor ferate. Ca un copil, te pierzi fascinat în fiecare mărunțiș care face ca această minune a secolului al XIX-lea, trenul, să funcționeze. De la șuruburi la documente cu pecete de sultan sau de domnitor al țării Românești, sau de la vagonetul de mînă la locomotiva cu aburi ori locomotiva Diesel lumea transporturilor feroviare te absoarbe în mijlocul ei. Mircea Dorobanțu, directorul Muzeului CFR, este stîlpul de rezistență a ceea ce reprezintă acum muzeul. „Am cerut să ne dea un teren al CFR-ului să aducem acolo niște locomotive, să amenajăm un muzeu adevărat. Ne-au spus că terenul acela are o valoare imobiliară mare. Avem mai multe locomotive prin țară, la Sibiu și la Cluj. Noi nu avem voie să ne punem o firmă, nu avem cum să-i anunțăm pe oameni că aici este un muzeu”, susține dezamăgit directorul.
Adevăratul muzeu al căilor ferate române ar trebui să funcționeze în Gara Filaret. Prima gară din București, o clădire de patrimoniu, ce a împlinit în septembrie 143 de ani. Chiar așa, jerpelită, murdară și spurcată, Gara Filaret continuă să domine dealul Filaretului, luînd în piept miile de mașini ce trec într-o zi pe acolo. Un grup de inițiativă, înființat de un fost director al Metrorex, Octavian Udriște, încearcă să salveze clădirea din ghearele rechinilor imobiliari, care nu așteaptă altceva decît să se dărîme, și să îi pună în valoare adevăratul său rol: acela de muzeu al căilor ferate române. De aici, în 1869, a plecat primul tren în România, spre Giurgiu.
Oana BALAN
Adaugă un comentariu