Pe patine fără frîne
1001 de măști 17 decembrie 2012 Niciun comentariu la Pe patine fără frîne 1Ajungem cu greu la patinoarul de lîngă Palatul Culturii, căci zăpada făcută troiene pe trotuare și șosea ni se pune în cale aidoma zidurilor unei fortărețe. Ba mai au meterezele astea de gheață și lacuri de apărare, căci nisipul îndoit cu sare a topit pătura de nea pe ici, pe colo. Dar, după lupta cu frigul și omătul, uite-ne în sfîrșit și încălțați cu ghetele din plastic și lame pe tălpi. Pe acestea le-am cumpărat de la niște elfi ascunși în spatele unui ghișeu, pentru care am scos din buzunar 26 de lei.
De fapt, banii sînt „pentru renii lui Mos Crăciun”, glumește Ionela, o fată slăbuță și blondă, toată numai un zîmbet
Întrecere de căzături
Mă ridic cu greu pe lamele din oțel și mă simt de parcă aș fi încălțat papucii cu toc ai mamei. Genunchii îmi tremură ca niște vreascuri bătute de vînt și stau și mă gîndesc ce frumos îmi vor tremura și pe gheața netedă ca un lac de sticlă. În sfîrșit ni se dă voie pe patinoar, dar nici eu și nici cei cîțiva colegi care au venit „să-și rupă gîturile” cu mine nu ne despărțim de balustrada din plastic. Arătăm ca niște băbuțe care și-au uitat bastonul acasă sau ca vecinii bunicilor mei care au stat prea mult la birt, iar acum iau gardurile la sprijinit în drum spre casă.
Prima trîntă o ia Cătălin, dar nu atinge totuși gheața cu buzunarele de la spate ale pantalonilor căci se prinde abil de gardul care înconjoară gheața. E înalt, spătos, un om și jumătate în toată regula, iar măiestria lui ca patinator îl face să arate ca un „hipopotămel cu role”, cum îmi soptește Ionela la ureche, să nu aud decît eu. După o tură sprijinit de balustradă mă prind în sfîrșit ce trebuie să fac ca să nu văd lacul înghețat mai de-aproape așa că renunț cu totul la sprijin și mă avînt, tremurînd ce-i drept ca un celofan în briza mării, pe oglinda rece.
Noi arătăm cel mai caraghios și lipsiți de experiență de pe patinoar. Doar cîteva mame cu puștii lor de cîțiva anișori ne fac concurență la căzături. Un grup de studenți străini însă se întrec în tot felul de scheme, de giumbușlucuri și desenează elegant linii pe luciul de gheață. Nu sîntem invidioși de fel dar la fiecare bufnitură urmată de vreo-njurătură în franceză parcă făcea să ne tresalte nițel inimioara și să mai îmbuneze frigul care începea să muște tot mai tare pe măsură ce soarele apune. Abia dacă a trecut o oră din ședința de patinat pe gheață că rămînem din ce în ce mai puțini. Însă, nu vrem încă să renunțăm. Doar privirile supărate și dansurile de pe-un picior pe altul ne înduplecă să plecăm. Dovadă că ne-am lăsat grei plecați de la patinoar e Cătălin, care după ce a scăpat de ghetele cu lame metalice, acesta a mai luat o trîntă, asa, să nu uite pînă la anul cum se face.
Andrei MIHAI
Adaugă un comentariu