Noi, ca nație, sîntem tare triști
Șah-mat 17 decembrie 2012 Niciun comentariu la Noi, ca nație, sîntem tare triști 0„Noi, ca nație, sîntem tare triști”, spunea o colegă jurnalistă despre breasla gazetarilor, în noaptea alegerilor, după 12 ore petrecute în sediul Biroului Electoral Central (BEC). Într-un fel, așa e, noi, ca nație, sîntem tare triști. Altădată, fericirea meseriei era în stradă, era la primării, prefecturi, pe Holurile Parlamentului sau ale tribunalelor. Acum, fericirea este doar punct ro. Ne-am prins în clișee ca o muscă în pînza lipicioasă a păianjenului. Ni se netezesc creierele de fiecare dată cînd se îngălbenesc ecranele televizoarelor. Adrenalina ne inundă arterele la un Live Text de la un accident, din discursul lui Ponta sau al președintelui.
Înnebunim cînd analytics-ul o ia în jos, ne luăm de cingători cînd Sati.ro ne clasează deasupra concurentului direct. „Pun eu, pun eu!”, urla o voce din fundul redacției, de parcă ar lua foc. Mintea i se înnegurează și începe să transcrie ca o mașină de scris ce aude la televizor sau ce mai vine pe agenții. „Mai repede și dă-mi link-ul pentru Homepage!”, răspunde o altă voce isterică, de obicei. Este editorul de homepage.
Revelionul
În ziua alegerilor, resursele sînt prea puține pentru a bloca un om într-o secție de votare, oricum dau televiziunile. Omul de la BEC pune cifrele repede direct într-un infografic online ce conturează tot mai mult forma viitorului Parlament. În rest, liniște. La 9 fără un sfert toată lumea se așază la butoane. Textele de fond sînt deja făcute. Mai așteaptă cifrele de la cele trei exit-poll-uri. Tag-urile sînt SEO, titlurile sînt simple și la obiect. Totul e la cheie. Trei oameni așteaptă cu emoție rezultatele în căști. Ceilalți cu ochii pe televizoare. Odată aruncate în eter cifrele sînt trimise, ca pe o bandă de producție dintr-o fabrică, la omul de homepage, la infografician și la art director, pentru print. Și gata! Emoția a trecut. S-a desfăcut șampania. Pentru nația noastră, a gazetarilor, Revelionul e o dată la patru ani și e la ora 21.00. După ora 21.00, urmează ce e mai greu, sarmalele, friptura, jamboanele, adică numărătoarea și noaptea nesfîrșită de la BEC cu declarațiile superficiale și umflate ale politicienilor care deja strigă „Hoții!”. Și totul e degeaba dacă unicii nu au crescut. Munca de hamster s-a dus pe apa sîmbetei dacă nu am trecut examenul Analytics-ului.
Tristețea
Noi ca nație, da, sîntem tare triști. Fericirea stupidă se măsoară în afișări, se tulbură cu bug-uri și se drege cu ceva „cărniță” bună de promovat și în social media. Altădată se măsura în număr de semne, se tulbură cînd urla SGR-ul la toți: „Ați înnebunit, pleacă ziarul! Va bateți joc de meserie!” și se dregea „din machetă” cînd DTP-istul mai înghesuia o poză sau făcea un matrapazlîc fără să-l vadă secretarul ca să încapă toată capodopera în pagină. Acum, avem tot Internetul în față, scriem cît ne ajung degetele pe tastatură. Îndulcim cu o fotogalerie, un video sau un infografic, facem pachet cu fundiță și e bun de dat pe homepage.
Neogazetărie
Prinși în vîltoarea nebuniei, ne otrăvim cu propriul elixir. Înghițim pe nerăsuflate ca să ne umflăm de unici. Să-i prindem de guler și să-i dăm cu căpățîna de monitor să vadă aici, să afle aici ceva ce n-o să le vină să creadă. Ne ridicăm fustele în cap și facem teren pe Google pentru că nu găsim sediile instituțiilor, pentru că ni s-a lipit scaunul de turul pantalonilor. Mă întreba într-o zi un coleg mai tînăr: „Cînd nu era Internetul, cum găseau ziariștii subiecte?” Da, chiar asa, cînd nu va mai fi Google, neoziariștilor le vor crește taste în loc de degete și scaune cu rotile în loc de picioare?
Oana BALAN
Adaugă un comentariu