Noi, ca nație, sîntem tare triști

„Noi, ca nație, sîntem tare triști”, spu­nea o colegă jurnalistă despre breas­la gazetarilor, în noaptea a­le­ge­ri­lor, du­pă 12 ore petrecute în sediul Bi­ro­u­lui Electoral Central (BEC). Într-un fe­l, așa e, noi, ca nație, sîntem tare triș­ti. Al­tă­da­tă, fericirea meseriei era în stra­dă, e­ra la primării, prefecturi, pe Holurile Par­lamentului sau ale tribunalelor. A­cum, fericirea este doar punct ro. Ne-am prins în clișee ca o muscă în pînza lipici­oasă a păianjenului. Ni se ne­te­zes­c cre­ierele de fiecare dată cînd se în­găl­be­nesc ecranele televizoarelor. Adre­­na­lina ne inundă arterele la un Live Text de la un accident, din discursul lui Pon­ta sau al președintelui.

Înnebunim cînd analytics-ul o ia în jos, ne luăm de cingători cînd Sati.ro ne cla­sează deasupra concurentului di­re­ct. „Pun eu, pun eu!”, urla o voce din fun­dul redacției, de parcă ar lua foc. Min­tea i se înnegurează și începe să transc­rie ca o mașină de scris ce aude la te­levizor sau ce mai vine pe agenții. „Mai repede și dă-mi link-ul pentru Ho­mepage!”, răs­pun­de o altă voce is­te­rică, de obicei. Es­te editorul de ho­me­page.

Revelionul

În ziua alegerilor, resursele sînt pre­a puține pentru a bloca un om într-o secție de votare, oricum dau televiziu­nile. Omul de la BEC pune cifrele re­pe­­de direct în­tr-un infografic online ce conturează tot mai mult forma vii­to­rului Par­la­me­nt. În rest, liniște. La 9 fă­ră un sfert toa­tă lumea se așază la bu­toane. Tex­te­le de fond sînt deja fă­cu­te. Mai așteaptă ci­frele de la cele trei exit-poll-uri. Tag-urile sînt SEO, ti­t­lu­rile sînt simple și la obiect. Totul e la che­ie. Trei oameni așteaptă cu e­mo­ție rezultatele în căști. Ceilalți cu o­chii pe televi­zoare. Odată aruncate în e­ter ci­frele sî­nt trimise, ca pe o bandă de pro­duc­ție dintr-o fabrică, la omul de homepage, la infografician și la art di­rector, pentru print. Și gata! Emoția a trecut. S-a des­făcut șampania. Pen­tru nația noastră, a gazetarilor, Re­ve­lio­nul e o dată la patru ani și e la ora 21.00. Du­pă ora 21.00, urmează ce e mai greu, sarma­le­le, friptura, jamboanele, a­dică nu­mă­rătoarea și noaptea nes­fîr­și­tă de la BEC cu declarațiile superfici­ale și um­flate ale politicienilor care deja strigă „Hoții!”. Și totul e degeaba dacă unicii nu au crescut. Munca de hamster s-a dus pe apa sîmbetei dacă nu am trecut examenul Analytics-ului.

Tristețea

Noi ca nație, da, sîntem tare triști. Fe­­ricirea stupidă se măsoară în a­fi­șă­ri, se tulbură cu bug-uri și se drege cu ce­va „cărniță” bună de promovat și în so­­cial media. Altădată se măsura în nu­măr de sem­ne, se tulbură cînd urla SGR-ul la toți: „Ați înnebunit, pleacă zia­rul! Va ba­teți joc de meserie!” și se dre­gea „din machetă” cînd DTP-istul mai înghesu­ia o poză sau făcea un ma­trapazlîc fără să-l vadă secretarul ca să încapă toată ca­po­dopera în pagină. Acum, avem tot In­ternetul în față, sc­ri­em cît ne ajung de­getele pe tastatură. În­dulcim cu o fo­togalerie, un video sau un infografic, facem pachet cu fun­diță și e bun de dat pe homepage.

Neogazetărie

Prinși în vîltoarea nebuniei, ne o­t­ră­vim cu propriul elixir. Înghițim pe ne­răsuflate ca să ne umflăm de unici. Să-i prindem de guler și să-i dăm cu că­pățîna de monitor să vadă aici, să af­le aici ceva ce n-o să le vină să creadă. Ne ridicăm fustele în cap și facem te­ren pe Google pentru că nu găsim se­dii­le ins­ti­tuțiilor, pentru că ni s-a lipit scaunul de turul pantalonilor. Mă în­tre­ba într-o zi un coleg mai tînăr: „Cînd nu era Inter­ne­tul, cum găseau zia­riștii subiecte?” Da, chiar asa, cînd nu va mai fi Goo­gle, neoziariștilor le vor crește taste în loc de degete și sca­­une cu rotile în loc de pi­cioare?

Oana BALAN