La masa cuvintelor mute

Nu știu dacă de vină este sloga­nul, „spațiu de joacă pentru oa­meni mari”, dar la Playground Căr­tu­rești toate mesele puse la dis­po­zi­ție sînt pe rînd ocupate, iar unele au tre­bu­it și mutate puțin pentru a face loc tu­turor jucătorilor. Din păcate pentru cei ca mine, tablele și plan­șele cu pioni se rezumă la „Nu te su­pă­ra frate”, însă cu ajutorul ce­lor­lați mai știutori, reușesc să învăț cît de cît regu­lile.

După ce mă uit puțin să văd cine, ce face, îmi găsesc un sca­un liber pen­tru „Activity”. Fie­care are un pion, cu care avan­sea­ză pe ruta de pe planșă în funcție de activita­tea din dreptul drumului, începînd cu desenatul, vorbitul și mi­matul. Ce anume trebuie să cre­io­nezi, des­crii și șă arăți prin gesturi le afli după ce tragi o carte, iar dacă colegul ghi­cește ce anume încerci să înfățișezi prin unduirile spastice din mîini într-un minut, avansezi cu pionul.

Mișcări creionate

Zis și făcut, eu împreună cu Marius, un tînăr înalt și cu barba pînă la urechi, am început prima noas­tră provocare. „Casă! nu, stai, săgețile indică spre altceva. Geam, sub geam, nu știu ce încerci să de­senezi acolo frate”, se uită acesta ciu­dat la scrijeliturile pe care în­cerc să le fac, însă fără noroc. După un timp, o echipă ajunge la probele de mimă iar o fată își dă ușor cu mîna pes­te cap cînd vede ce trebuie să ges­tioneze. „Uită-te puțin, zi-mi și mie cum să fac asta”, se întoarce a­ceasta către o prietenă care începe să rîdă în hohote cînd vede ce scrie pe cartonaș. Andreea se ridică de pe scaun și după un minut de me­ditație, își începe numărul de panto­mimă. Întîi își întinde ușor bra­țele și le împreunează, lăsînd un gol cît un cerc între ele, mișcare pe care o repetă de fiecare dată cînd colegul ei parcă se apropie de cuvîntul des­cris. Iar și iar face aceleași miș­cări, iar noi ne amuzăm pe seama feței de pe care se citește o frustrare simulată involuntar, apoi se lasă păgu­bașă pînă cînd se termină de scurs nisipul din clep­sidră. „Consiliu profesoral, asta trebuia să mimez. Of, și era doar de patru puncte”.

La restul meselor, toți parcă în­cercau să ghicească următoarea miș­care a adversarilor însă nimeni nu uita să mai arunce și cîte un chicot ici colo. Doar cei de-alături, care ju­cau „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”) păreau a fi într-o lume a lor, cînd deodată se aude un sunet de viață de la masă: „Gata, și cu asta ti-am atacat fortăreața. Te-ai fript, fătuco!”.

Paul ANDRICI