Și eu am apărut la gazetă
Șah-mat 4 februarie 2013 Niciun comentariu la Și eu am apărut la gazetă 0„Trezește-te, fraiere. Nu dormi cu capul pe masă cît sînt eu aici, ai înțeles?”
Ridic cu greu privirea, izbit fiind de o sticla goală din plastic. Nu disting cine a aruncat-o, nici măcar nu-mi amintesc unde sînt. Iau sticla și o trimit în zbor spre celălalt capăt al mesei.
„Lasă-mă, să dorm,” zic. Apoi îmi așez urechea înapoi pe brațul stîng.
„Cu cine vorbești, mă, tu?,” aud ca prin vis.
„Cu tine, dobitocule,” răspund fără ca măcar să deschid ochii.
Dintr-o dată, simt că cineva mă trage tare de umeri. E prietenul meu revenit de la baie.
„Ce faci, ai înnebunit? Tu știi cine e ăsta?”
„Habar n-am”, răspund zîmbind, dar prietenul meu nu pare să guste veselia mea.
„Hai să mergem de aici, ăsta te omoară, hai în altă parte…”
„Mor cu el de gît,” mă dau eu rotund..
„Ești beat. Hai de aici.”
Mă ridic greu de tot, îmi simt gura amară și uscată, pleoapele mi-s aproape lipite. Prietenul mă trage după el, e într-adevăr îngrijorat și mă mir, de obicei nu fuge de bătaie. Mai aud doar un „Unde pleci, țărane?”, dar nu apuc să mă întorc, că ușa barului se închide cu zgomot.
„Ăla era un interlop, controlează totul pe aici. Ce naiba te-a apucat?”, mă ceartă prietenul, în timp ce continuă să mă tragă după el.
„El de ce nu m-a lăsat să dorm?”
„Ai terminat? Hai în altă parte, uite acolo mai e deschis, bem ceva să ne dregem și o întindem spre casă.”
Sînt de acord, deși mi-e clar că nu mai pot bea nimic, vreau doar o pernă. Ne așezăm la masă, el comandă două sute de votcă și cîte un ice tea cu lămîie. Privirea-i aleargă în toate direcțiile și asta mie mi se pare amuzant. Numai mie.
„Aici erai? De ce mă faci să umblu după tine?” Cineva mă apucă de obraz și mă trage în sus. Interlopul.
„Mai vrei să dormi? Nu vrei să te ajut eu cu un ciocan?”
„Te rog, lasă-mă în pace. Nu ți-am făcut nimic, tu ai aruncat cu sticla în mine și acum tot tu vii cu scandal.”
Mă mir, în sinea mea, cum de am devenit dintr-o dată așa pacifist. Probabil fiindcă observ că amicul meu a întins-o afară și o secundă am avut impresia că mă lasă acolo, singur. Dar nu. Reintră, cu mîna în buzunar, își face loc lîngă mine și îmi șoptește la ureche despre o piatră.
„Am o piatră în buzunar, dacă e ceva, îl lovesc și fugim. Ai înțeles?”
Bănuiesc c-am înțeles, am chiar impresia că dau din cap a da. Apoi mă întorc spre interlop.
„Auzi, nu vrei mai bine ceva de băut?”
„Dai tu?”, continuă ăsta să fie agresiv.
„Dau.”
„Dai un vin?”
„Dau, baros”, arunc vorba asta pe care am auzit-o într-un cartier. Sînt deja convins că planul cu piatra poate fi abandonat.
Golanul se întoarce spre bar, cere o sticlă de vin, apoi ne întreabă dacă vrem șpriț. Nu, nu vrem.
„Ce căutați, mai băieți, la ora asta pe aici? Nu știți că e o zonă periculoasă?”
„E?”, o facem noi pe naivii.
„Da, frate, e. Ce faceți voi, cu ce vă ocupați?”
„Noi? Scriem la ziar.”
„Serios?”
„Da.”
„Și eu am apărut la ziar o dată. Nu m-ați văzut?”
„Ei na?”
„Da, pe bune. În Gazeta Poliției.”
„Tare, răspunde prietenul meu, un pic mai relaxat și el. Da’ cu ce ocazie?”
„Am plecat cu un Mercedes care nu era al meu,” rîde și interlopul.
„Aha. Și la ce rubrică te-au băgat?
„Tocmai asta-i beleaua, că așa sunt eu, fără noroc în viață. La „Autori necunoscuți”, gabori proști.
Răzvan CHIRUȚĂ
Adaugă un comentariu