„Atitudinea-i totul, bă!”

„Mai ai cam trei minute, n-ar tre­bui să te grăbești?” mă întreabă un im­piegat după ce-mi explică unde e li­nia de pe care trebuie să iau tre­nul. Bag mîna în buzunar să verific că încă n-am pierdut biletul și fug către linia 2, unde încerc să găsesc un loc liber prin va­gon. Aici, mă așez lîngă o fată cu un­ghii albastre ce pare posedată de car­tea pe care o citește, abia băgîndu-mă în seamă cînd o întreb dacă scaunul e o­cupat.

În fața noastră, doi bărbați discută despre via cărui vecin de-al lor scoa­te cea mai multă poamă, oprin­du-se din certat abia cînd un grup de ti­neri trece pe lîngă noi. „Ia uiti uăi ci ga­gii avem aiși”, la care Andrei, prietenul său, se preface că-și as­cunde pri­virea în spatele unui telefon din ăla mai vechi, cu clăpiță, care după zgî­rie­turi și culoarea de pe plastic rasă, pare să fi avut și zile mai bune. „Poate au greșit clubul” spun încet și naiv, cei doi uitîndu-se la mine cîteva se­cun­de înainte să rîdă și să se întoarcă la ale lor.

Deodată, lui Ionuț îi vine o idee și ia de la Andrei „sărăcia de telefon”, căutîndu-și fostele colege de liceu pe Facebook, cei doi făcînd ochii mici pen­tru a putea observa ecranul mo­bi­lului care-i abia cît un dop de Sana. Rămînînd fără fete, reușesc să intru în grup arătîndu-le pe cîteva dintre co­le­gele mele. „Uăi da uiti ci fațî di copil are asta. Sî vedi cî-i cresută la oraș.” Deși Andrei e căsătorit, nu-l deranjea­ză să privească și să-și dea cu pă­re­rea, invitîndu-mă să trec pe la el dacă am drum prin Ruginoasa, să-mi arate „cel mai bestial vin din Mol­do­va”.

Văzînd că le-am căpătat în­cre­de­rea, îmi unesc palmele, revin la fața na­ivă și îi rog aproape în șoap­tă să-mi dea cîteva sfaturi de agă­țat, ex­pli­cîndu-le că n-am noroc în dragoste, după care Ionuț se apro­pie de mine și-mi zice: „bun, să-ți zic io care-i trea­ba cu fetili”. Prinzînd cîteva idei care n-ar putea fi scrise într-un text publi­cistic, bărbatul îmi concluzionează că „toate-s pe in­te­res”, iar metoda lui cea mai bună de agățat e o atitudine de „boss”, și să le ignore, pentru că într-un final fe­tele sînt cele care vin la el.

Tehnica de la Ruginoasa

După ce cobor în Tîrgu Fru­mos, destinația mea finală de pe bilet, rea­lizez că nu a fost o idee prea bună să mă gîndesc doar la dus, căci afară e de­ja întuneric și a în­ce­put să plouă, iar în gară nu mai este de­cît o fată agita­tă care încearcă să-și cumpere un bi­let. Alexandra e stu­dentă la Me­di­ci­nă Generală, și a ni­merit aici deoarece a încurcat trenul care trebuia să o du­că spre Vas­lui, acolo unde locuiește. Cum mai sînt două ore pînă la trenul spre Iași, îmi amintesc de cursul pe care tocmai l-am absolvit și încerc să-l aplic, luînd atitudinea de boss co­res­punzătoare. Cum rezultatul nu-i cel pe care mi-l imaginam, abando­nez tactica, începînd să cred că la Vaslui pro­babil toți sînt „boși”.

Iulian BÎRZOI