Sindromul mîndriei prostului

Niciodată nu am acceptat cu u­șu­rință să îi aud pe alții cum își bat joc de România, dînd vina pe mentalitate și pe spațiul mioritic pentru proprii­le lor probleme. Niciodată nu am ac­cep­tat să fim numiți o țară de mîna a tre­ia cînd în jurul nostru sînt atîția alții ca­re se zbat, economic, financiar, so­cial sau chiar și cultural fiindcă, pî­nă una-alta, încă putem să ne lăudăm cu o cultură originală, cu o identitate na­țională și cu niște valori, tăvălite cum sînt ele.

Însă săptămîna care a trecut m-a convins că vom fi șterși de pe harta Europei și că nu degeaba sîntem su­biect de bancuri în ziarele quality din Vest. Cînd i-am văzut pe minis­trul afacerilor externe Titus Cor­lă­țea­nu și prim-ministrul Victor-Vio­rel Ponta făcînd declarații belicoase îm­potriva unei uniuni care, văzînd tă­vă­lugul politic din țara noastră, n-ar vrea să ne deschidă porțile Schengen-ului. Și declarațiile din categoria „dacă nu ne primiți acum nu vom mai vrea noi după aceea” sau „ne așteptam la as­ta de la Germania pentru că sînt mînă în mînă cu PDL-ul” nu arată decît o i­ma­turitate și un orgoliu atît de prostesc încît nu și-ar găsi locul nici printre co­piii de grădiniță. Fiindcă nu vor „să in­trăm cu mîna întinsă în Schengen”, mai marii statului nu reușesc să în­țe­leagă de ce, pe rînd, Olanda, Ger­ma­nia și chiar Franța încă vor să ne pu­nă să ne ștergem pe picioare înainte să călcăm în Europa. Că ne pun să su­năm la interfon și nu vor să ne dea o che­ie de rezervă.

Puneți-vă, în schimb, în locul a­ces­tora. Au aceeași încredere în noi cum avem la rîndu-ne în vameșii de la granițele noastre. Au aceleași rezer­ve pe care le avem și noi de fiecare da­tă cînd trecem frontiera și trebuie să lă­sam cîte-o „atenție” ca să nu ne verifice în toate bagajele, să putem să l­u­ăm un litru de votcă în plus, un car­tuș de țigări mai mult. Granițele noastre sînt ca niște site în care rămîne prins cîte ceva doar dacă nu sînt spălate și se astupă găurile.

Vă mai amintiți discuțiile des­pre „regi” și „regine” din urmă cu doi ani, cînd, vorba aceea, am încercat să cu­rățăm vămile și să radem toată co­rup­ția din ele? Gîndiți-vă că granițele noas­tre devin granițele uniunii și că re­gii și reginele noastre devin îm­pă­rați și împărătese internaționale. Pentru că da, domnule Corlățean, da domnu­le Ponta, noi avem mai multă nevoie ca ei să ridice granițele decît au ei ne­vo­ie de problemele noastre. Pentru ei e mai simplu să închidă robinetul la Un­garia, iar noi am vrea să-l mutăm la Prut și la Dîmbovița. În condițiile în care în Europa se vorbește deja des­pre destrămare și instabilitate, de ce ar vrea să ofere liberă trecere unora ca­re, înainte de a-și struni granițele, nu sînt în stare să-și stăpînească aleșii?

Cătălin HOPULELE