După ce am fost eroi

Ascultă de (la) noi Niciun comentariu la După ce am fost eroi 4

Pe David Bowie n-aveam cum să-l pierdem chiar dacă nu s-ar mai fi întors. L-am fi căutat în cei aproape 50­ de ani de psihedelism transformat în ritmuri și rituri rock și am fi avut, poate, destul pentru mai multe vieți. Dar el nu ne-a lăsat să trăim din amin­tiri și, după zece ani de absență, albumul „The Next Day” a scris din nou în topuri numele lui. Materialul muzi­cal cu 14 piese, apărut săptămîna trecută, e o împletitură cînd mai dificil cînd mai ușor de deconstruit, din care se evaporă, fără a fi direct evocate, sclipirile de rock clasic, indie, pop sau­ glam rock ale gloriei lui Bowie.

Poate pentru că piesa „Heroes”, reperul său muzical din ’77, alături de care generația tînără de-atunci a cre­zut că „pot fi eroi, doar pentru o zi” („We can be heroes, just for one day”), își găsește ecoul în „The Next Day”. În această „a doua zi”, David Bowie recunoaște o oarecare sfîrșire în­ versuri („Not quite dying/ My bo­dy left to rot in a hollow tree” – „Nu­ toc­mai mort/ Trupul meu e lăsat să­ putrezească într-un copac gă­u­nos”), dar tobele, vocile care-l acompaniază la refren și energia tempou­lui spun alt­ceva. O întoarcere în timp e și „I’d Rather Be High”, o ciudățenie cu­ iz po­­litic și-un straniu ritm mi­li­tăresc, sa­vuros și surprinzător la fie­care a­cord de chitară electrică. Piese ca­ „Va­len­tine’s Day” sau „Boss of Me”­ murmu­ră rockul clasic al unui Bowie îndră­gostit de cîte-o frumoasă „small town girl” (n.r. „fată dintr-un oraș mic”), din anii ’70 -’80.

„Dirty Boys”, în schimb, e langu­ros,­ are ceva din senzualitatea și len­toa­rea obscenă a stilului lui Tom Waits,­ alăturate unui saxofon care pa­re să nu asculte de vreo partitură. La un alt nivel de „lectură”, albumul are și di­men­siunea unei căutări, însă Bowie pare nehotărît, nu știm dacă s-a rătăcit în timp sau dacă știe exact ci­ne­ e. Ba­la­dele „Where Are We Know”­ și „Heat”­ sînt ca începutul și sfîrșitul, cea din urmă punînd punct albumului în cheia sumbră a rătăcirii („I am a seer, but I am a liar” – „Sînt un profet,­­ dar sînt min­cinos”).

Poate că a trecut o decadă peste vo­cea lui Bowie, însă așa cum e a­cum, îngroșată, densă, rareori tîngu­i­toare, e un soi de rădăcină în trecut. Iar „The Next Day” e un gest. Unul care spu­ne, cu voce tare, că „stelele nu dorm niciodată.”

Autor:

Anca TOMA

Redactor-șef adjunct la Opinia studențească, student în anul al III-lea la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la UAIC.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top