Strigătul mut al lui Hitchcock

Pe Alfred Hitchcock au încercat să-l înțeleagă și să-l contureze, mai îndrăzneț, mai reținut sau poate de-a dreptul incriminator, nu doar spectato­rii ci și cîțiva urmași în cinema­tografie. Numai la sfîrșitul lui 2012 au apărut două pelicule despre „ma­estrul suspansului”, așa cum era cu­noscut Hitch, ambele privindu-l pe a­cesta sub lumini diferite și în canti­tăți distincte de curaj. „The Girl”, pri­mul dintre ele, e tăios și își înfige a­dînc colții în obsesia diabolică a regizorului pentru actrițele blonde din filmele sale, una dintre ele fiind Ti­ppi Hedren din „The Birds”.

Mult mai blînd și mai cald chiar în coloratură este „Hitchcock”, peli­cula britanicului Sacha Gervasi, în care geniul cinematografic apare mai degrabă bîntuit de obsesii apuse decît demonic. Filmul care îi poartă numele­ îl prezintă pe Hitch în mijlocul unei crize din care avea să se nască apoi una din creațiile care l-au definit, „Psy­­cho”. În interpretarea unui An­thony Hopkins tacticos, capabil de imprevizibilitate și mascat în spatele unor fălci adăugate la machiaj, regizorul își păstrează aura de legendă in­tangibilă, de mit.

În decupajul lui Gervasi, Hitch­cock luptă cu un sistem care-i refuză ideile sumbre pentru noul film, cei din studioul Paramount fiind primii care pun piedici unui horror prea ex­centric pentru anii ’60. Însă în același război e adusă și Alma Reville (He­len Mirren), soția și scenaristul personal al lui Hitch. Relația dintre cei doi,­ complicitatea, tulburările unei căs­niciii în care trăiesc nu doar ei ci și halucinațiile și fanteziile maestrului construiesc, astfel, perspectiva din­ care este urmărit personajul principal. Nebunia e estompată de porții nocturne de foie gras pe care Hitch le devorează în ciuda regimului. Cen­zo­rii îi crîmpoțesc fiecare centimetru din rola de film. Nălucile personajului care a inspirat „Psycho”, crimina­lul Ed Gein, îl însoțesc în pasaje u­neori atît de neașteptate încît devin nepotrivite, însă poți ghici, într-un fi­nal, suspansul mimetic pe care îl bro­dează Sacha Gervasi.

În decupajul lui Gervasi, Hitch­cock luptă cu un sistem care-i refuză ideile sumbre

„Hitchcock” nu e tocmai o bio­grafie, însă Hopkins e unul dintre cei mai carismatici actori care-au interpretat acest rol. Filmul e cald, plăcut printr-o îndepărtare discretă de monden și prin faptul că te lasă să te ­plimbi, pentru un ceas și jumătate, pe platourile colorate din care-a răsărit unul din cele mai sumbre filme alb-negru.