Strigătul mut al lui Hitchcock
Fă un stop cadru 27 martie 2013 Niciun comentariu la Strigătul mut al lui Hitchcock 2Pe Alfred Hitchcock au încercat să-l înțeleagă și să-l contureze, mai îndrăzneț, mai reținut sau poate de-a dreptul incriminator, nu doar spectatorii ci și cîțiva urmași în cinematografie. Numai la sfîrșitul lui 2012 au apărut două pelicule despre „maestrul suspansului”, așa cum era cunoscut Hitch, ambele privindu-l pe acesta sub lumini diferite și în cantități distincte de curaj. „The Girl”, primul dintre ele, e tăios și își înfige adînc colții în obsesia diabolică a regizorului pentru actrițele blonde din filmele sale, una dintre ele fiind Tippi Hedren din „The Birds”.
Mult mai blînd și mai cald chiar în coloratură este „Hitchcock”, pelicula britanicului Sacha Gervasi, în care geniul cinematografic apare mai degrabă bîntuit de obsesii apuse decît demonic. Filmul care îi poartă numele îl prezintă pe Hitch în mijlocul unei crize din care avea să se nască apoi una din creațiile care l-au definit, „Psycho”. În interpretarea unui Anthony Hopkins tacticos, capabil de imprevizibilitate și mascat în spatele unor fălci adăugate la machiaj, regizorul își păstrează aura de legendă intangibilă, de mit.
În decupajul lui Gervasi, Hitchcock luptă cu un sistem care-i refuză ideile sumbre pentru noul film, cei din studioul Paramount fiind primii care pun piedici unui horror prea excentric pentru anii ’60. Însă în același război e adusă și Alma Reville (Helen Mirren), soția și scenaristul personal al lui Hitch. Relația dintre cei doi, complicitatea, tulburările unei căsniciii în care trăiesc nu doar ei ci și halucinațiile și fanteziile maestrului construiesc, astfel, perspectiva din care este urmărit personajul principal. Nebunia e estompată de porții nocturne de foie gras pe care Hitch le devorează în ciuda regimului. Cenzorii îi crîmpoțesc fiecare centimetru din rola de film. Nălucile personajului care a inspirat „Psycho”, criminalul Ed Gein, îl însoțesc în pasaje uneori atît de neașteptate încît devin nepotrivite, însă poți ghici, într-un final, suspansul mimetic pe care îl brodează Sacha Gervasi.
În decupajul lui Gervasi, Hitchcock luptă cu un sistem care-i refuză ideile sumbre
„Hitchcock” nu e tocmai o biografie, însă Hopkins e unul dintre cei mai carismatici actori care-au interpretat acest rol. Filmul e cald, plăcut printr-o îndepărtare discretă de monden și prin faptul că te lasă să te plimbi, pentru un ceas și jumătate, pe platourile colorate din care-a răsărit unul din cele mai sumbre filme alb-negru.
Adaugă un comentariu