O pizza din Peninsulă

Ca să poți citi cum trebuie „Via Mar­gherita”, restaurantul cu speci­fic italian din spate de la Moldova Mall, trebuie să întorci capul la 30 de grade spre stînga. Și ca să vezi că scrie și „cucina italiana dal 1993”, trebuie să-ți cobori mansarda de pe umeri și mai spre vest, afi­șul fiind pus intenționat strîmb, pen­tru a-ți conduce privirea către ușa de la intrare.

Înăuntru, mă așez strategic lîngă un tablou uriaș cu niște căsuțe dă­ră­pă­nate și gri, colorate de o mașină ve­che cu număr de Cuba. Nu reușesc să-mi dau seama ce marcă e, căci chel­nerița îmi și aduce un meniu ca­re mai mult seamănă cu un album foto. După ce mut coperta, des­copăr că prima pagină ascunde o poză cu Mona Lisa, mototolită bine la colț de către degetele înfometate ale gur­manzilor.

Ajung la pagina cu pas­te și ochesc ceva care se nu­mește Fusili o Farfale al Tonno. Însă cum nu are nici o firimitură de car­ne, dau foile mai de­par­te și mă opresc în dreptul la Scalo­pp­ine ai Ferri, a că­rui traducere mă lă­mu­rește imediat: cotlet de porc la gră­tar. Nu sînt convins nici de data asta și pî­nă la urmă comand o pizza Vienesse care a­bia încape pe un fund din lemn cu zeci de cicatrici de cu­țit pe tot corpul. Peste blatul sub­țire, printre bucățile de crenvurști, sos de roșii și mozzarella, stau în­fip­te niște chestii albe ce seamănă cu niște bezele. Aflu că de fapt e ma­io­neză și, cu precizia unui chirurg novice, încep să o crestez și să o dau la o parte de pe toate feliile.

Înghețata din pădure

Nu apuc să termin inciziile de pe ultimele bucăți că aud niște rî­sete puternice. Dar în stînga mea nu-i decît un băiat plictisit care pi­păie un smartphone. În spatele său însă, trei tineri se amuză de cînd am ajuns. Din ce reușesc să observ, la masă stă un tînăr cu o freză cu două etaje și lanț de aur la gît. Lîngă el, un altul mai negricios la față, care din cinci în cinci minute își privește cea­sul uriaș și alb de la mîna stîngă, asortat cu o brățară tot albă, din alea care cică ți-ar crește abilitățile fizi­ce. Companie le ține o fată, căreia i se face poftă de o înghețată cu fruc­te de pădure. „Da’ vedeți să aibă to­a­­te fructele din pădure”, îi zice chel­neriței primul dintre flăcăi înainte să izbucnească iar în rîs.

De cîteva minute, niște perechi de ochi din fața intrării spionează de zor localul. Nu mai stau mult, iar deo­dată în restaurant intră un grup de 14 băbuțe ce vorbesc în grai en­gle­zesc. În urma lor, un bărbat cu pă­rul cărunt ce seamănă cu George Lucas le direcționează către masa pe care a rezervat-o. Nu cred că se do­cumentează pentru următorul Star wars, dar pentru un Indiana Jones sigur ar merge.

Iulian BÎRZOI