Un altfel de comunist

Opinia de la centru Niciun comentariu la Un altfel de comunist 2

Odată am stat de vorbă cu un om defect. Nu, nu defectat din naș­tere, ci de sistem. Mergea cu tre­nul de nebun și îndruga verzi și us­ca­te. În drumul său de la București la Suceava nici nu l-am întrebat cît e ceasul, dar el oricum a început. A lucrat la Canal și a purtat aproa­pe toată viața numai cizme de gumă. Familie nu și-a făcut la timp, iar du­pă aceea a fost prea tîrziu. „Unele amoruri trebuie întreținute la vîr­sta galopului. Am avut prieteni care au făcut pușcărie pentru că nevestele aveau gura spartă. Mai duceau și ei acasă una, alta… Atît le-a fost. Mi-a fost frică să mă însor”. Dar cel mai rău îi pare că nu are copii. Totuși crede că e posibil să aibă unul din flori pe la Galați. În dru­mul lui spre casă, cînd era tînăr, mai iubea și el cîte o femeie.

Din negura privirii lui mi-am dat seama că îi e frică de singurătate. Compartimentul de alături era gol, dar a trecut de el și a intrat în al meu. Eu nu aveam chef de vorbă, l-am înjurat în gînd. O vreme m-am fă­cut că dorm. Apoi m-am plictisit de asta. Cînd m-a văzut „vie” cît s-a bucurat. „Eu merg, merg mult cu tre­nul. Anul trecut de Crăciun am venit la frate-miu la Dolhasca și mi-a dat jumătate dintr-un porc. Îl aveam în sac, iar cînd să mă urc în tren l-am uitat în sala de bilete. Mi-am amintit prin Pașcani. Vai cît am mai dumnezeit”. Dar după chip n-aș crede. Pare un om blajin, poa­te usor îndîrjit. Avea chelie pronun­țată, sprîncene stufoase și mult păr în nas. Prea mult. Ochelarii îi avea legați de urechi cu două bu­căți de sîrmă, iar dinții din față îl pă­ră­siseră de mult. Și totuși nu e din cei care ridică în slăvi vechiul sistem. E dintre cei care le blesteamă pe amîn­două. Din cauza lor și-a ri­si­pit viața, s-a lăcomit la un amărît de sa­lariu și nu a știut decît să mun­ceas­că. Iată o greșeală. Apoi au venit al­tele. „Ce folos că acum nu-mi per­mit și eu să mănînc din pensie o șaorma. Zi și tu, domnișoară!”. Na, ce să zic! Săracu’.

„Și pe o astfel de căldură, poar­tă ilic de lînă”, îmi spuneam în­tru­na, pînă la destinație.

Paula SCÎNTEIANU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top