Povești din scara blocului

Opinia de la centru Niciun comentariu la Povești din scara blocului 62

„Acum nu au mai rămas decît doi securiști în blocurile astea”, spune bă­trînul, uitându-se la casele și blo­cu­ri­le de lîngă el. Ceilalți fie au murit, fie au plecat, după ce a început marea și lunga retrocedare din anii ‘90. Sîn­tem pe Intrarea Armașului, un fundac plin de clădiri vechi, dar îngrijite, ca­re începe de pe General Eremia Gri­gorescu, în zona Piața Romană. În­tre bulevardele zgomotoase, sex shop-urile stradale și autostrăzile sus­pendate ale lui Oprescu, dai peste o astfel o cochetărie istorică, unde sin­gurele țipete pe care le auzi sînt ale pă­sărilor din copacii bătrîni.

„Aici, unde-i Ambasada Japo­ni­ei, a stat Octavian Goga. Știți cum e înăuntru? Numai marmură peste tot. În stînga a stat Duca, cel de-a fost asa­sinat la gara din Sinaia”, spune bă­trî­nul, în timp ce se ține de bicicleta mea. Știe povestea fiecărei case și a fie­cărui proprietar; de la Goga, trece la Tătărăscu, apoi la profesorul universitar de la Sorbona care stă în una dintre vile, iar între un detaliu des­pre marmura sau lămpile Art Nou­veau, își strecoară propria lui poveste de viață.

„Hai mai aproape”, îmi spune bă­trînul, și mă prinde de braț, arătîn­du-mi alte două blocuri gri, acolo a stat un cunoscut general de armată, iar lîngă, locuia Sînziana Pop, de la For­mula As. Stă în această zonă din a­nii ‘50, cînd s-a mutat împreună cu pri­ma lui soție. „Mi-au plăcut lucrurile frumoase”, mărturisește bătrînul, iar „cînd veneam acasă, după ce stă­team cu acei nătîngi, tonți de la muncă toa­tă ziua, mă așezam în fotoliu, îmi fă­ceam o cafea, mă uitam la tablouri, as­cultam Mozart și, uite așa, treceam peste zi”. Lucruri frumoase. E foar­te important să te înconjori de ele, să ți le cumperi și să te bucuri. „Dai un ban, însă, uite, mi-am luat un covor, care m-a ținut 40 de ani”, își argumen­tea­ză, într-un fel, motto-ul după care s-a ghidat de-a lungul vieții.

Îmbrăcat în pantaloni de trening gri, cu o cămașă de un verde spă­lă­cit, nu îl poți scoate din clișeul pensiona­rilor obișnuiți. Dar el nu se plînge de politică și pensie, el se plînge de tea­trul slab, de cărțile prea proaste sau de mobilierul făcut la comandă. „Ci­tiți cărți frumoase, citiți literatură franceză, pe ascultați muzică bună și cumpărați-vă lucruri de preț”, mă sfătuiește bătrînul.

Sînt din ce în ce mai puțini acei oameni care se potrivesc locului în care stau. Astăzi, viața la bloc se o­preș­te în fața ușii lucioase din metal a apartamentului, iar vecinii se întîlnesc doar în lift. Din fericire, acest bătrîn e printre acei puțini oameni, care știu că, timp de mai mult de 60 de ani, au făcut parte dintr-o comunitate și nu le frică s-o descrie și unor străini care ajung accidental pe acolo.

„Să fiți sănătoși și să trăiți frumos”, îți zice la final. Nu am avut vreun ve­cin care să-mi fi spus asta vreoda­tă.

George GURESCU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top