Povești din scara blocului

„Acum nu au mai rămas decît doi securiști în blocurile astea”, spune bă­trînul, uitându-se la casele și blo­cu­ri­le de lîngă el. Ceilalți fie au murit, fie au plecat, după ce a început marea și lunga retrocedare din anii ‘90. Sîn­tem pe Intrarea Armașului, un fundac plin de clădiri vechi, dar îngrijite, ca­re începe de pe General Eremia Gri­gorescu, în zona Piața Romană. În­tre bulevardele zgomotoase, sex shop-urile stradale și autostrăzile sus­pendate ale lui Oprescu, dai peste o astfel o cochetărie istorică, unde sin­gurele țipete pe care le auzi sînt ale pă­sărilor din copacii bătrîni.

„Aici, unde-i Ambasada Japo­ni­ei, a stat Octavian Goga. Știți cum e înăuntru? Numai marmură peste tot. În stînga a stat Duca, cel de-a fost asa­sinat la gara din Sinaia”, spune bă­trî­nul, în timp ce se ține de bicicleta mea. Știe povestea fiecărei case și a fie­cărui proprietar; de la Goga, trece la Tătărăscu, apoi la profesorul universitar de la Sorbona care stă în una dintre vile, iar între un detaliu des­pre marmura sau lămpile Art Nou­veau, își strecoară propria lui poveste de viață.

„Hai mai aproape”, îmi spune bă­trînul, și mă prinde de braț, arătîn­du-mi alte două blocuri gri, acolo a stat un cunoscut general de armată, iar lîngă, locuia Sînziana Pop, de la For­mula As. Stă în această zonă din a­nii ‘50, cînd s-a mutat împreună cu pri­ma lui soție. „Mi-au plăcut lucrurile frumoase”, mărturisește bătrînul, iar „cînd veneam acasă, după ce stă­team cu acei nătîngi, tonți de la muncă toa­tă ziua, mă așezam în fotoliu, îmi fă­ceam o cafea, mă uitam la tablouri, as­cultam Mozart și, uite așa, treceam peste zi”. Lucruri frumoase. E foar­te important să te înconjori de ele, să ți le cumperi și să te bucuri. „Dai un ban, însă, uite, mi-am luat un covor, care m-a ținut 40 de ani”, își argumen­tea­ză, într-un fel, motto-ul după care s-a ghidat de-a lungul vieții.

Îmbrăcat în pantaloni de trening gri, cu o cămașă de un verde spă­lă­cit, nu îl poți scoate din clișeul pensiona­rilor obișnuiți. Dar el nu se plînge de politică și pensie, el se plînge de tea­trul slab, de cărțile prea proaste sau de mobilierul făcut la comandă. „Ci­tiți cărți frumoase, citiți literatură franceză, pe ascultați muzică bună și cumpărați-vă lucruri de preț”, mă sfătuiește bătrînul.

Sînt din ce în ce mai puțini acei oameni care se potrivesc locului în care stau. Astăzi, viața la bloc se o­preș­te în fața ușii lucioase din metal a apartamentului, iar vecinii se întîlnesc doar în lift. Din fericire, acest bătrîn e printre acei puțini oameni, care știu că, timp de mai mult de 60 de ani, au făcut parte dintr-o comunitate și nu le frică s-o descrie și unor străini care ajung accidental pe acolo.

„Să fiți sănătoși și să trăiți frumos”, îți zice la final. Nu am avut vreun ve­cin care să-mi fi spus asta vreoda­tă.

George GURESCU