Falimentul punctului cu var
Scor la pauză 4 iunie 2013 Niciun comentariu la Falimentul punctului cu var 0Nu se suplimentează, se retrogradează. Au lămurit-o, în sfîrșit, mai-marii fotbalului românesc. În urma unei ședințe cu replici desprinse parcă dintr-o nuvelă de-a lui Caragiale, Mircea Sandu, președintele Federației Române de Fotbal, a anunțat decis că, în sezonul următor, Liga 1 va avea cel mult 17 sau cel puțin 15 echipe. Nici vorbă de 18, cum a fost pînă acum, cine nu are licență nu joacă, cine retrogradează matematic nu poate rămîne. Locurile libere rămîn libere, nu se suplimentează, nu se fac favoruri (asta, într-adevăr, premieră! Să ne aducem însă aminte cum a rămas Gloria Bistrița sau Ceahlăul în primul eșalon în urmă cu nu foarte multe sezoane).
De o ironie la fel de mare este și seninătatea cu care a fost acceptată această decizie, în special de cei care nu sînt afectați în mod direct de ea. Cum ar fi, spre exemplu, Gică Hagi. Mai deunăzi, acesta striga, la unison cu Florin Prunea, președintele CSMS Iași, că e absurd să retrogradeze pe plan sportiv echipe din moment ce sînt altele care nu au primit dreptul de a juca în prima liga din cauza restanțelor financiare pe care le aveau către stat sau către terțe părți. Astăzi, însă, Hagi nu mai spune nimic. Probabil are de-a face și cu faptul că echipa-etalon a Academiei sale, Viitorul Constanța, a reușit ce nu a mai reușit nimeni în sezonul acesta: să bată Steaua la diferență de trei puncte, să-i dea cinci goluri și să bată etapa următoare și pe Dinamo. Toate acestea din partea unei echipe care e campioana remizelor Ligii 1.
În altă ordine de idei, Iașul se desparte, din nou, de prima divizie a țării. A făcut-o rușinos, cedînd ultimele două meciuri îndoielnic în fața unui Ceahlău care avea nevoie să se salveze matematic de la retrogradare și în fața Vasluiului ce țintea o victorie care să-i asigure un loc de cupă europeană. Dar o notă de ironie există și aici. La ultimul meci al campionatului, fără nici o șansă de a se salva, tribunele din Iași au fost pe jumătate pline în timp ce, la Cupa României, al doilea trofeu ca importanță al țării, jucat, ce-i drept, în deplasare de ambele echipe, CFR Cluj a avut (doar) 300 de suporteri prezenți pe Național Arena. Dar nu sînt motive de îngrijorare. Iașul are șanse să promoveze din nou, peste patru ani, la următoarele alegeri locale.
Cătălin HOPULELE
Adaugă un comentariu