Teofilact, duhovnic mai sus de Tisa
1001 de chipuri 14 octombrie 2013 Niciun comentariu la Teofilact, duhovnic mai sus de Tisa 24Zăresc un preot neatent la micile răutăți care apar la îngrămădeală și foarte bucuros să salute oamenii din jur.
Sfînta Parascheva aduce laolaltă românii de pretutindeni. Ardeleni, moldoveni, olteni, munteni și transilvăneni își înalță inimile împreună către ceruri și pășesc cu grabă în spatele catafalcului cu moaștele Cuvioasei. Se îmbulzesc să nu o scape din ochi și în același timp cîntă în cor imnuri îngerești. Printre ei zăresc un preot de vreo 30 de ani, mulțumit de ceea ce-l înconjoară, neatent la micile răutăți care apar la îngrămădeală și foarte bucuros să salute oamenii din jur cu care leagă măcar cîteva cuvinte. Părintele Teofilact este „născut și crescut la Brăila cu frică de Dumnezeu” și slujitor al lui Hristos în Biserica „Sfînta Treime” din Cernăuți, una dintre cele două biserici din orașul ucrainean în care se mai aude slujba și în limba română. Iar la Iași a venit cu încă un călugăr get-beget ucrainean iubitor și vorbitor de limbă română.
Lecții de română în Portugalia
La Cernăuți, înstrăinați de istorie, românii au abandonat limba maternă – „ce avem noi mai de preț.”
„Slavona veche mi-a fost dragă încă din facultate, iar acum, vedeți cum a vrut Cel de Sus?” îmi răspunde părintele cald cînd îl întreb cum de a ajuns să slujească într-o biserică atît de departe de casă, fără ca pe chipul lui să se întrezărească vreo urmă de regret. Ba, dimpotrivă. După ce a călcat prima dată în Bucovina de altădată, el însuși a ales să rămînă la biserica din Cernăuți, pentru că „ce simți odată ce ajungi acolo nu poate fi explicat. Pămîntul acela te copleșește”. Iar de atunci, poveștile cu familii dezbinate nu mai sînt doar povești pentru călugăr. Sînt cazuri reale pe care le ascultă cu mîhnire la spovedanie, încercînd să aducă o mică alinare acolo unde se poate. „Vin oameni la mărturisit și-mi spun că undeva pe la Cluj, Timișoara sau Ploiești au neamuri. Mătuși, verișori, unchieși pe care nu i-au văzut niciodată și despre care nici nu știu exact unde se află, ce fac, sau dacă mai trăiesc”. Însă, alți români, după ce au fost înstrăinați de către istorie, au abandonat și ei, cu timpul, limba „ce avem noi mai de preț din tezaurul național”. Iar acum, copiii lor, tineri de seama părintelui, nu știu o boabă de română pentru că părinții, după alipirea la Ucraina, au vorbit și ei în casă ucraineană, tot cu gîndul la viitorul celor mici. „Cunosc, de exemplu, un băiat dintr-o familie de români care a învățat limba noastră la lucru în Portugalia, de la colegii de apartament”. Tot românii din Cernăuți, mai ales bătrînii, au povestit după slujbe cum au rămas fără nici o bucată de pămînt în care să cultive cîte ceva pentru că, dacă gospodăria era pe tărîm străin, moștenirea pe care-o puteau cultiva rămăsese în România. Și înapoi în țară nu au mai călcat niciodată, sau dacă au reușit, a fost prea tîrziu, cînd tarlalele deja aparțineau altcuiva. Ca să le aducă o bucurie și celor care au vrut să revină în țara mamă, părintele Teofilact a venit de cîteva ori în România și le-a făcut chemare românilor prinși în Ucraina. Iar unii dintre ei, cînd au călcat pe pămîntul strămoșesc l-au îmbrățișat minute întregi.
Părintele Teofilact o sărbătorește anul acesta pe Sfînta Parascheva și la Iași și la Cernăuți. O dată pe 14 octombrie, în inima Moldovei, și încă o dată pe 27, în Bucovina îndepărtată unde se ține calendarul pe stil vechi. Dincolo de Tisa, timpul trece mai molcom, iar oamenii sînt mai așezați, ceea ce și părintele a împrumutat cu drag, în cei doi ani de cînd le slujește. Căci graiul său curge mai domolit față de hărmălaia din jur, iar bunăvoința cu care-i salută pe toți oamenii care-i trec prin cale pare din altă lume. Simplitatea și cumințenia sa sînt trăsăturile românilor uitați de românii înșiși, al căror trai este mai anevoios în Cernăuți decît la Iași. „Acolo sînt numeroase familii care trăiesc numai din împletituri și croitorie. Stau nevestele zi lumină și fac rochii de mireasă, pe care le vînd la Moscova și reușesc astfel să țină casa în spinare. Nu ca la noi unde găsești locuri de muncă pe toate drumurile, dar nu le accepți pentru că vrei să fii șef din prima zi”.
Adaugă un comentariu