Fantasmele ce reaprind viața
Navighează pe-o pagină de carte 28 octombrie 2013 Niciun comentariu la Fantasmele ce reaprind viața 9Te simți captiv ca într-o pînză de păianjen care ți se țese pe față ori de cîte ori încerci să își muți privirea pe o nouă filă. În peste 150 de pagini, renaști, visezi, abandonezi ideea de existență și te complaci cu condiția morții, împreună cu personajul care ți se deschide. Constantin Eretescu publică „A doua naștere”, sub forma unui roman aruncat direct înapoi în anii ’50, desfășurat pe mai multe planuri. În captivitatea comunistă, a anchetelor și închisorilor politice, a deportărilor în Delta Dunării, se naște o poveste de dragoste, trăită de eroul Matei Litera, care însă devine o componentă minoră a vieții acestuia.
Asta pentru că în prim-plan trece ideea evadării din orice fel de constrîngeri, pe toate căile posibile. Inițial, evadarea acestuia se face doar prin vis sau prin ruperea de realitate, neputința fizică fiind asociată cu gîndul morții, pînă la familiarizarea cu aceasta. „Visarea deveni dintr-o dată un mijloc de supraviețuire. Abandona existența, o anula, pentru a trăi într-o irealitate luminoasă, cotropitoare și obsesivă.” Personajul descoperă mai apoi că menținerea minții ancorate în realitate îl poate ajuta să își concretizeze visul. Prima cale este la propriu, fuga efectivă din captivitatea politică. Cea de-a doua este dragostea, sau momentul potrivit pentru a se cufunda în visare. La aceasta din urmă, eroul este nevoit să renunțe în final, pentru a se putea menține lucid.
Vocea povestitorului este una dinamică, însă sacadată, narațiunea părînd a fi împărțită în secvențe diferite.
Vocea povestitorului este una dinamică, însă sacadată, narațiunea părînd a fi împărțită în secvențe diferite. Astfel, frînturile intime se confundă cu cele de constrîngere politică, introduse și printre cele de atmosferă bucureșteană, evadarea personajului făcîndu-se brusc, prin schimbarea iute de planuri și de peisaje. Romanul încearcă de fapt să își transforme personajul dintr-un om aflat într-o situație limită, într-un erou care încearcă să se salveze fără ajutorul celorlalți prin intermediul frămîntărilor sale interioare. „Nu știu cine a decis că n-am dreptul la libertate pînă nu mă izbăvesc de frică și pînă nu renunț la dragoste. Fiindcă nu mă mîntui decît eu, prin naștere.”
Adaugă un comentariu