Prieteni separați cu cizma

„Noi o sunăm pe mama, dar ea nu mai vrea să răspundă”, spune Daniel, un băiețandru de nouă ani lăsat de mai bine de un an, în centrul de plasament din Bucium. A dor­mit pe străzi înainte să fie în­gri­jit aici, iar ultima noapte în fa­milie pe care și-o amintește a fost acum doi ani cînd, deși le era greu să trăiască, stăteau toți patru în chi­rie. El, mama, tata și sora sa. Însă, sărăcia i-a despărțit, mama și sora sa au plecat de acasă în Italia la lucrat, iar de cum au pus pi­cio­rul în cizmă, nu au mai dat nici un semn de viață familiei rămase în Iași. Datoriile l-au apăsat pe tată din ce în ce mai tare și, într-o zi, gaz­da supărată i-a dat afară, le-a luat cheia, iar Daniel și tatăl său au rămas numai cu hainele de pe ei, la mila tre­că­to­ri­lor de la gară.

Acum, cîteodată își petrece ul­ti­mele zile din săptămînă în gar­so­niera bătrînei, bucurîndu-se de sin­gurele sale rude. Altădată, bă­ia­tul vorbește cu bunica și cu tatăl său la telefonul de la centru, po­ves­tindu-le ultimele boacăne pe care le-a mai făcut. Însă, Daniel nu mai are prietenii de atunci. „Mi-au ră­mas toate pozele de la joacă din parc în casă la femeia care ne-a dat afară. Aici am întîlnit alți pri­e­teni, însă cu ai mei de acasă nu am mai vorbit de mult. Nici cînd mă ia tata acasă nu-i mai văd”. Co­piii cu care se juca în parc stau în casă, lîngă frații și părinții lor. Nu-și mai amintesc de el, de pa­sele pe care Daniel le dădea cu pa­tos, cum îl învățase tatăl său în vre­murile bune. Cel mai probabil nici numele lui nu și-l amintesc. Da­niel însă îi numără pe degete de fiecare dată cînd este întrebat cum se juca el acasă și cu cine.

Erau Ma­tei, Dragoș, Ionuț și Fabian. Dar de cînd au văzut că prietenul lor și tatăl său dorm în parc, s-au în­de­păr­tat. Iar acum Daniel nu are pe cine să sune, nici dacă ar vrea.