Cum am copilărit la picioarele voievozilor
Festivalul Internațional al Educației 25 iunie 2013 Niciun comentariu la Cum am copilărit la picioarele voievozilor 8Pe scena din Parcul Voievozilor, cîțiva țînci se învîrt pe fundalul versurilor săltărețe pentru copii, supravegheați de ochii grijulii ai mamelor lor. Primul spectacol oficial din seria celor șase organizate în fiecare seară încă nu a început, însă asistăm la bucuria unui băiețel energic, care se ia la întrecere cu versurile într-un karaoke neregizat, la care ne îndeamnă să îl aplaudăm.
Apoi ne ia prin surprindere vocea matură care izvorăște din coșul pieptului tinerei Ana Maria Bucșă, o fată slăbuță și înaltă. Lîngă scenă se îngrămădesc trupe de dansatori de la Palatul Copiilor din Iași, iar rochiile colorate și înfoiate sar pe versurile de dragoste ale Anei. Paietele strălucesc în bătaia soarelui și se pierd printre ținutele cu specific indian ale copiilor. Ajungem tiptil în triburile de pe continentul asiatic, în același timp cu ciucurii colorați de pe costume, care se zbînțuie pe zgomotul făcut de tobe. Aceleași tobe care le fac pe fetele ce dansează să iuțească pasul pentru a le ajunge din urmă.
Port popular împletit cu paiete
De cînd au ucat pe scenă, zîmbetul larg al celor 12 fete din trupa Dinamic Grup nu s-a ascuns nici o clipă pe toată durata dansului lor tematic. Pălăriile asortate cu maioul cu paiete ne lasă impresia că și-ar lua zborul, însă mișcările sincronizate ne aduc înapoi cu picioarele pe pămînt, în timp ce batem măsura cu talpa, în ritmul muzicii. Nici nu mai contează că, la final, cea care imita cu un fluier lung muzica din fundal ținea instrumentul invers. Greșelile se topesc în căldură, sînt luate de vîntul de afară sau călcate în pașii de dans făcuți în sincron.
Rochiile colorate și înfoiate sar pe versurile de dragoste ale Anei.
„Plînge Ardealul și Banatul, Moldova și tot regatul”, cîntă Daria Bahrin, care se distinge de ceilalți care au urcat pe scenă și prin port, ochiurile mînecilor largi ale costumului popular atîrnîndu-i pînă în poală. Tînăra a mai cîntat și trei zile mai tîrziu, iar gîndurile noastre nu au scăpat nici atunci de nostalgia versurilor sale. Însă am abandonat sentimentele patriotice odată cu apariția pe scenă a unor mănuși negre, pe ritmuri sacadate, urmate imediat de o gașcă de copii care au început să danseze ca niște roboței. Miscările se rup unele de altele, iar apoi se reped în toate direcțiile, pe muzica care tună din boxe.
Cu vocile la întrecere
„La vacanță am să visez”, aruncă versurile în microfon o fetiță care s-a săturat „să îi facă mamei pe plac”. Cei opt voievozi din spatele scenei se încruntă de ani întregi și nu, nu pentru că s-ar fi supărat pe micuța rebelă. O altă domnișoară ne îndeamnă carismatic să cîntăm cu ea. Ea, care abia se zărește de boxele amplasate pe scenă. Zîmbetul puțin știrb îi stă întipărit pe față în timp ce se apucă de cîntat versurile Corinei, „Monkey Funky”. Zvîcul său ne umple de energie, iar mișcările sale uimesc publicul. „E atît de miiică”, răsare de pe scaune o voce pițigăiată.
Prezentatorul ne-a asigurat constant că vom auzi doar voci bune, iar cînd a anunțat tinerii cîntăreți, a rostit de fiecare dată și premiile obținute la diferite concursuri. Ne-am încurcat mereu în trofee de excelență, fie că am fost la spectacolul folcloric din închiderea seriei de concerte, fie că am asistat alături de părinții mîndri la cîtecele și dansurile din celelalte după amiezi răcoroase. Nenumăratele concerte prin străinătate la care au fost cei mici ne-au copleșit, așa că nu am mai ținut pasul cu cel care le tot anunța. Însă toate acestea s-au pierdut odată ce i-am auzit pe acei tineri și cînd notele lor înalte ne încrețeau pielea de pe mîini, făcînd ca întreaga Fundație să vuiască pe undele boxelor.
Adaugă un comentariu