Iubita de pe ecuson

Angajații RATP nu sînt de neclintit. 

Se vede din depărtare autobuzul 41 trăgîndu-se cu chiu și vai printre lu­crările de pe strada din Podu Roș și doar pe jumătate plin. În stație sîntem doar cîteva persoane, unii studenți ca­re par să se-ndrepte spre gară cu un ruc­sac plin în spate. Nici nu se des­chid bine ușile, că un tînăr și amicul lui coboară cu o privire amîrătă din mij­lo­cul de transport, urmați de trei băr­ba­ți în geacă de fîș, cu șepci albe, o­che­lari de soare și ecusoane la gît.

Băieții coborîți de controlori își aruncă priviri fugașe și-ncep săse uite în stînga și în dreapta și să rî­dă isteric de ce le zic cei trei băr­ba­ți.„Ai buletin la tine sau ceva cu care să te legitimezi? Dacă nu-mi arăți, tre­bu­ie să plătești amenda pe loc, ai în­țe­les?”, le spune un bărbat mai cor­po­lent, îmbrăcat cu vestă neagră și pan­ta­loni de training. Nu pare să fie im­pre­sionat de nonșalanța cu care bă­ie­ții îl ignoră și le mai repetă de două a­ce­la­și lucru.

La umbra unui fum

Unul dintre colegii lui mai ti­ne­ri pare să nu aibă aceași răbdare și pe un ton amenințător, le cere în con­ti­­nuare un buletin sau un carnet de stu­dent. Tot nimic. Trec vreo cinci mi­nu­te și deodată apare un nume, unul pe care toți îl știu, pentru că l-au mai întîlnit. „De unde îl știți voi pe Ma­rius?  Sîn­te­ți tot de-acolo cu el, din Dacia?”, îi trea­bă surprins controlorul mai tînăr. Cei doi dau din umeri și-i răspund cu un „da” parcă tras de coadă. Dar apoi con­tinuă și le zic de Marius care „a stat în același cartier cu noi, mai ie­șeam cîteodată și-l salutam. Uite, avem și numărul lui, dacă vreți îl sunăm”. Con­trolorii se lasă pă­gu­ba­și, dar nu așa ușor și le dau dru­mul băieților cu un avertisment, că data viitoare poate chiar Marius o să-i prindă.

Con­trolorii se lasă pă­gu­bași și le dau dru­mul băieților care care nu și-au cumpărat bilet.

Primii călători fără bilet de pe tra­seu au plecat, iar controlorii iau o pa­u­ză lîngă toneta RATP și-și aprind o ți­gară. Incidentul de mai înainte par­că nici nu s-a în­tîm­plat și controlorii își povestesc pro­ble­­mele legate de fa­mi­lie. „Iubita mea mă pune după mun­că să merg la ma­ga­zin să iau pîine. La miezul nopții m-a trimis ne­bu­na la magazin, eu ca­re eram mort, obosit și n-aveam chef să mai umblu aiurea seara”, le poves­teș­te supărat al treilea controlor cole­gi­lor săi. Băieții încep să rîdă cu haz de ne­cazul său, dar controlorul nu pare să se supere pe ei, pentru că imediat pri­mește o palmă peste spate din partea colegului cu ochelari de soare, care începe să-i spună că și el a pățit ceva asemănător cu cîteva zile în urmă.„Erau copiii abia veniți din parc și credeam că-s obosiți de la atîta joacă. Dar să vezi ce draci pot fi ăștia mici cînd vor ceva, toată ziua au zbierat că vor dulciuri, vor dulciuri. Și m-am nimerit eu să le cumpăr că ei erau tare obosiți”.

Controlorii continuă să po­ves­teas­că și lasă un autobuz cu doar cîțiva că­lători să treacă mai departe. Abia în ur­mătorul mijloc de transport urcă ul­timii pe fiecare dintre uși și aș­teap­tă plecarea din stație. Nu mai urc după ei și aștept alt autobuz în care n-o să fiu căutat de bilet. Măcar pînă la următoarea stație.