Radu Beligan a predat lecția de infidelitate
De pe scena Iașului 7 aprilie 2014 Niciun comentariu la Radu Beligan a predat lecția de infidelitate 21În Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, murmurele au fost înghițite pe nemestecate și răsuflarea s-a tăiat cînd a apărut pe scenă Radu Beligan. Sîngele s-a ridicat în obraji cînd actorul s-a arătat într-un scaun cu rotile, însă pe cît de repede a năvălit sub privirile năucite, pe-atît de iute s-a și diluat, pentru că maestrul nu își juca decît rolul. În piesa „Lecția de violoncel”, de Mona Radu și regizată de Felix Alexa, care a avut loc pe 1 aprilie, de la ora 19.00, Radu Beligan a întruchipat figura lucidă într-o căsnicie mioapă.
Radu Beligan e îmbrățișat de o sală întreagă din priviri și din palme încremenite, care nu îndrăznesc să se alipească una de cealaltă în aplauze. Tocmai ca să nu spargă incantația rostită de maestru împreună cu Lamia Beligan, fiica sa, o incantație care face ochii să lucească și pielea să se scuture de fiori. Doar un oftat scăpat din toate colțurile sălii se ridică spre cupolă ca un balon cu aer cald, atunci cînd actorul apare pe scenă cu un picior în ghips, într-un scaun cu rotile, împins de Lamia.
De fapt, acela nu mai este Radu Beligan, ci senatorul George Popescu, îngrijit de Eva (Lamia Beligan), soția lui cu 20 de ani mai tînără. Balonul se sparge și publicul își alungă grijile, căci totul face parte din rol, unul pe care maestrul l-a jucat cu un calm părintesc. Nu a țipat cînd a aflat că nevasta îl înșală cu profesorul ei de violoncel, nici nu l-a batjocorit pe amant, ci l-a amenințat, cu o stăpînire de sine nezdruncinată, că va avea grijă să îi taie orice coardă de siguranță. Lui și familiei sale. Tocmai diferența aceasta de atitudine a personajelor stîrnește publicul într-un hohot de rîs complice, de parcă ar fi fost un copil gîdilat întruna.
Două povești, între aceleași oglinzi
De o parte a scenei, unde decorul înfățișează sufrageria lui Radu Manoliu (Marius Manole), profesorul de violoncel este frontul isteriei. Acolo unde orice vorbă, orice gest poate declanșa un război. Dacă află nevasta, dacă o găsește pe amantă ascunsă după perdea, dacă soțul se ține de promisiuni? Din stînga scenei, izbucnesc întruna urlete. De cealaltă parte, în salonul elegant, cu mobilă închisă la culoare, doar Eva răscolește jarul în soba căsniciei. Prima dată, atunci cînd află că George a înșelat-o. Cu cîte femei? „Cîte să fi fost? Zece, douăsprezece?”. Cum? „Patru, patru au fost”, lămurește senatorul, ridicînd atîtea degete, cîte amante își amintește că a avut. Nu vrea să îi spună și că de fapt o minte, pentru că este prea orgolios să recunoască înfrîngerea vîrstei. Mărturisește asta doar publicului, într-unul din monologurile sale.
Glasul aproape frînt al lui Radu Beligan reușește să îndulcească ascuțimile isteriilor celorlalte personaje.
Eva se învîrte în jurul măsuței joase, mai ia o gură de băutură din paharul de cristal, se prăbușește pe canapea. George e cuminte. O privește împăciuitor și își mai sprijină, din cînd, în cînd, capul în mîna dreaptă. Glasul aproape frînt al lui Radu Beligan reușește să îndulcească ascuțimile isteriilor celorlalte personaje, iar replicile care taie, cu blîndețe, în carne vie îi fac pe spectatori să se obrăznicească și să aplaude. „Aveai ceva special cînd te-am cunoscut”, îi mărturisește privind înspre loje Eva. „Ce anume? Contul din Elveția?”, vine imediat replica.
În stînga, iubirea e neîndemînatică, în dreapta e îngăduitoare. Cele două sufragerii sînt aduse laolaltă de oglinzile deformate care înconjoară scena, martorele tăcute ale unor căsnicii strîmbe. Ori de cîte ori luminile se sting și un violoncel prinde glas de nicăieri, o pîlpîire albăstruie lasă să se vadă reflexia actorilor care pregătesc următoarea mișcare. Fie că se așază din scaunul cu rotile pe canapea sau că iese din scenă, Radu Beligan e mereu sprijinit de brațul unuia dintre actori, care îl conduc răbdători, să nu frîngă făptura de lîngă ei. Pentru cîteva clipe, Eva își scoate masca și redevine Lamia, cînd își lipește umărul de cel al tatălui său.
Pe scenă, actorii vorbesc unii cu alții, cu ei înșiși sau cu sala. Chiar dacă discută la telefon, despărțiți de o cortină nevăzută, Radu și Eva se uită înspre balcoanele poleite și căptușite cu catifea. Își aruncă dojeni mai mult pentru sine, în spovedanii la care participă toată sala. Iar cînd Radu Beligan își rostește monologurile, ceilalți actori și spectatorii încremenesc, într-un stop cadru. „Pasiunea îi aduce pe doi oameni aproape, dar iubirea apare după ce pasiunea moare.”
Adaugă un comentariu