O armată şi un copil

Educaţia a fost mereu o problemă pentru familiile sărace sau cele cărora religia le in­terzicea acest lucru. Este povestea de via­ţă a unei fete pe nume Malala care a luptat pen­tru dreptul de a învăţa şi a fost îm­puş­ca­tă de talibani.

„Eu sînt Malala”, scrisă de Malala You­saf­zai şi Christina Lamb, trece graniţele unei cărţi obişnuite, prezentînd o ex­pe­ri­en­ţă de viaţă, o luptă dusă de un om mic îm­po­triva unor oameni mari. Nu o găseai ascunsă du­pă vreun văl, ci demnă, cu faţa des­co­pe­ri­tă, înarmată cu mult curaj şi cuvinte.

Paştunii, popor din sud-estul Afgha­nis­tanului şi nord-vestul Pakistanului, con­si­de­ră naşterea unei fete semn rău. Însă tatăl Malalei, Ziauddin Yousafzai, a ştiut că fiica lui avea să schimbe multe, numele fiindu-i predestinat.
Războiul cu oamenii fără chip l-a în­ce­put mai întîi el, făcînd toate eforturile pentru înfiinţarea unei şcoli în care să poată învăţa şi fetele. Coranul nu interzice edu­ca­ţia lor, însă talibanii erau de părere că fe­me­ile trebuie să stea închise în casă şi să fie su­puse soţului. Încălcarea regulilor im­pu­se de ei încă se soldează cu adevărate ma­sa­cre ce implică şi copii.

Dincolo de dreptul la învăţătură, e­du­ca­ţia presupune libertatea de exprimare, libertatea de a fi cineva, drept care le era răpit locuitorilor din Valea Swat. Crescută într-o şcoală, Malala deprinde repede cele predate de profesori şi moşteneşte dorinţa ta­tălui ei. În scurt timp, cei doi participă îm­preună la conferinţe şi ţin discursuri pentru a-i face pe toţi să înţeleagă cît de importantă era educaţia în lume, dar mai ales în valea lor săracă unde orice mişcare era controlată de organizaţiile conduse de maulana (învăţat musulman).

Totuşi, dincolo de povestea tragică, fa­mi­lia se bucură de curajul fiicei lor, iar urmele fizice lăsate de talibani sînt numite de prietenul lui Zinauddin „frumuseţea sa­crificiului” săvîrşit de Malala.

Ajunsă acum la vîrsta de optsprezece ani, continuă să lupte pentru cauza întregii lumi care este în acelaşi timp a ei: pacea şi educaţia. Nu cere multe, doar „cărţile şi sti­lourile” pentru că ele „sînt cele mai puter­nice arme de care dispunem. Un copil, un profesor, o carte şi un stilou pot schimba lumea.” Acestea sînt gînduri ale unei co­pile crescute între cîmpuri de luptă şi a­dor­mită cu sunet de împuşcături în locul cîn­tecelor de leagăn.