Moartea, pretext pentru iubire

În ritualul zilnic format din țigări și ca­fe­le, pe lîngă fum și aburi, oamenii mai scot su­fletul îngreunat și încep să radă amintirile de pe el. Dramele cele mai mari ale vieții și te­merile își au deseori rădăcini înfipte a­dînc în copilărie. Asta o dovedește și Petre Bar­bu în noul său roman care este un pa­chet de frustrări și neîmpliniri, ambalat într-o scri­itură contemporană, tăioasă pe alocuri. Struc­tura cărții este una care nu îți dă o­ca­zi­a să o lași din mînă. Monologurile, sau mai exact dialogurile închipuite cu rudele lui de­cedate alternează cu povești pentru co­pii și cu faptele unor vechi slujitori ai re­gi­mului comunist, capabili de orice pentru bani.

Acțiunea se concentrează pe dezechilibrul in­terior al ziaristului de la „Adver­ti­sing A­ge”, Leonid Damian a cărui părinți și soră au fost măcinați de cancer. Răpus de res­pon­sa­bilități, de faptul că trebuia să ai­bă grijă de fi­ica, soția și sora care făcea citostatice, băr­ba­tul este pe punctul de a se sinucide. Sin­gu­rul lucru care îl oprește este dis­pre­țul fa­ță de tatăl lui, care avusese același gînd. Din ca­uza faptului că îi făcuse co­pi­lă­ri­a un calvar prin bătăi și din dorința de a nu fi ca el, băr­ba­tul renunță la ștreang. Tot din cauza ta­tă­lui, om cu credință în partid, acesta nu este capabil să ofere dragostea de care au ne­vo­ie cei din jurul lui. Cînd cineva nu poate oferi afecțiune, atunci înseamnă că acea per­soa­nă are nevoie de atenție și în­țe­le­gere. Iar singu­rul sprijin al personajului este un ursuleț alb de pluș numit „Pufy”, gă­sit în tren, care îi este alături pe tot parcursul romanului.

Doar monologurile, de multe ori live, căci vorbește cînd merge pe stradă sau bea ca­fea­­ua, sînt spovedania care îi ușurează su­fle­tul, „A murit Olga, mamă, și mă simt vi­no­vat. A murit în același pat în care te-ai pră­pă­dit și tu acum șapte ani”. Trenul este cea mai puternică legătură a lui cu familia, căci pu­tea fi împreună doar cînd veneau la București de la Galați pentru a se trata de cancer. Pe lîngă imaginea obsesivă a trenului, în carte mai apar ca lait motive îngerii, banii și dra­gos­tea.

Golul din viața lui Leonid se umple cînd conștientizează că trebuie să îi fie a­lă­turi fiicei lui, Miruna, care este salvarea de la pierderea lui ca ființă umană. Chiar dacă fi­nalul, ca idee, ar părea clișeic-întîrzierea sfîr­șitului prin iubire, autorul ne dezvăluie prin scriitură că viitorul nu este atît de sum­bru. Orice suflet rănit își găsește alinare da­că deschide ochii asupra împrejurimilor și oferă o șansă brațelor care îl cuprind.