Moartea, pretext pentru iubire
Navighează pe-o pagină de carte 24 noiembrie 2014 , de Ana-Maria BUCUR Niciun comentariu la Moartea, pretext pentru iubire 6În ritualul zilnic format din țigări și cafele, pe lîngă fum și aburi, oamenii mai scot sufletul îngreunat și încep să radă amintirile de pe el. Dramele cele mai mari ale vieții și temerile își au deseori rădăcini înfipte adînc în copilărie. Asta o dovedește și Petre Barbu în noul său roman care este un pachet de frustrări și neîmpliniri, ambalat într-o scriitură contemporană, tăioasă pe alocuri. Structura cărții este una care nu îți dă ocazia să o lași din mînă. Monologurile, sau mai exact dialogurile închipuite cu rudele lui decedate alternează cu povești pentru copii și cu faptele unor vechi slujitori ai regimului comunist, capabili de orice pentru bani.
Acțiunea se concentrează pe dezechilibrul interior al ziaristului de la „Advertising Age”, Leonid Damian a cărui părinți și soră au fost măcinați de cancer. Răpus de responsabilități, de faptul că trebuia să aibă grijă de fiica, soția și sora care făcea citostatice, bărbatul este pe punctul de a se sinucide. Singurul lucru care îl oprește este disprețul față de tatăl lui, care avusese același gînd. Din cauza faptului că îi făcuse copilăria un calvar prin bătăi și din dorința de a nu fi ca el, bărbatul renunță la ștreang. Tot din cauza tatălui, om cu credință în partid, acesta nu este capabil să ofere dragostea de care au nevoie cei din jurul lui. Cînd cineva nu poate oferi afecțiune, atunci înseamnă că acea persoană are nevoie de atenție și înțelegere. Iar singurul sprijin al personajului este un ursuleț alb de pluș numit „Pufy”, găsit în tren, care îi este alături pe tot parcursul romanului.
Doar monologurile, de multe ori live, căci vorbește cînd merge pe stradă sau bea cafeaua, sînt spovedania care îi ușurează sufletul, „A murit Olga, mamă, și mă simt vinovat. A murit în același pat în care te-ai prăpădit și tu acum șapte ani”. Trenul este cea mai puternică legătură a lui cu familia, căci putea fi împreună doar cînd veneau la București de la Galați pentru a se trata de cancer. Pe lîngă imaginea obsesivă a trenului, în carte mai apar ca lait motive îngerii, banii și dragostea.
Golul din viața lui Leonid se umple cînd conștientizează că trebuie să îi fie alături fiicei lui, Miruna, care este salvarea de la pierderea lui ca ființă umană. Chiar dacă finalul, ca idee, ar părea clișeic-întîrzierea sfîrșitului prin iubire, autorul ne dezvăluie prin scriitură că viitorul nu este atît de sumbru. Orice suflet rănit își găsește alinare dacă deschide ochii asupra împrejurimilor și oferă o șansă brațelor care îl cuprind.
Autor:
Redactor-șef la Opinia studenţească, studentă în anul al treilea la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării.
Adaugă un comentariu