Anotimpuri nordice, prevestitoare de sfîrșit
Navighează pe-o pagină de carte 22 martie 2015 Niciun comentariu la Anotimpuri nordice, prevestitoare de sfîrșit 6Ținuturile Norvegiei păstrează în răceala lor o tonalitate lirică specifică miturilor și legendelor scandinave care se reflectă și în literatură. Aceeași tonalitate, a poemelor în proză o exploatează Knut Hamson în scrierile sale scurte care se disting și printr-un ritm muzical aparte. „Pan.Victoria” constituie două reprezentări scurte ale singurătății și iubirii, adunate sub forma a două romane cu tentă psihologică. Deși legate, acestea diferă prin modul în care iubirea în singurătate sau singurătatea în iubire schimbă viața unui bărbat, respectiv a unei femei.
Dragostea mistuitoare, însă imposibilă prin incompatibilitate socială, își găsește adăpost în inima locotenentului Glahn care se izolează tot mai mult în pustietatea ținutului Nordland, unde singurele sale ocupații sînt pescuitul și vînatul. Jurnalul pe care acesta decide să îl țină pentru a-și însemna existența retrasă, surprinde modul în care viața acestuia se schimbă atunci cînd o întîlnește pe Edvarda.
El iubește grav, iar ea flușturatic, lăsînd să iasă la iveală caracterul său imprevizibil. La fel ca în „Jocurile Daniei” lui Anton Holban sau ca în cazul personajelor lui Mircea Eliade, povestea de dragoste devine una chinuitoare și cu o implicare de o singură parte, ceea ce îl conduce pe Glahn în pragul nebuniei, ajungînd să se împuște singur în picior sau să-și omoare propriul cîine, singurul care îi mai stă alături. Povestea celor doi evoluează și se pliază odată cu ritmul în care natura se schimbă din primvară în vară și din toamnă în iarnă, puținele momente în care aceasta își găsește împlinire fiind în vibrațiile scurte ale primăverii.
Sentimentele se amestecă prin viața sălbatică din Nord, ascunzînd în „Victoria” o altă poveste de dragoste fără o finalitate fericită. Aceleași diferențe sociale și temeri fac ca iubirea între fiul morarului și fiica unui castelan să fie sub presiunea continuă a epocii și societății în care aceștia trăiesc. Cele două romane scurte alungă ideea oricărei împliniri prin iubire și dau în egală măsură doze de îndepărtare și de apropiere care rup romantismul în bucăți.
„Povestea noastră. N-o să se termine cu bine. Fie că mă crezi, fie că nu, acum cînd merg, mă ia cu friguri; mă trece un fior rece pe spinare de îndată ce mă apropii de tine. Asta e de fericire.”
Adaugă un comentariu