Jazz vrăjit în ritm de rap

Lîngă scenă, vibrațiile tobelor nu te lasă să stai pe sca­un, iar lîngă oglinda mare de la intrare se opresc fetele cî­nd ies și cînd intră în cafenea. Fumul plutește dea­supra ca­purilor ca niște nori grei de ploaie încălzesc și mai mult aerul sufocat din local. Vineri 20 martie, du­pă ora 22:00 la „Teatru FiX” s-a adunat atît de multă lume, încît la fie­care zece minute ești mîngîiat în tălpi de voiajorii de prin­tre mese. „Scuze!/ Pardon!/ Te-am călcat?” sînt replicile cel mai des folosite de cei care se răcoresc cu bere, care beau vinul cu borcanul și nu mai reușesc să des­lu­șea­scă pe unde calcă.

Concertul din această seară al trupei Tangerine reprezintă un miraj între soul, funk, new jazz și r&b, asigură o călătorie imaginară pe te­ritoriile americane datorită sunetului de chitara bas care se îmbină cu vocea puternică a solistei. „Astăzi este Zi­ua Fericirii” spune Teo, de la chitară, care își agață pă­lăria pe microfon încercînd să-și amintească cum în­­cepe următoarea piesă a trupei Tangerine, care și-a marcat debutul.

Vocea tremurîndă, dar plină de culoare a Sorinei, so­lista trupei anunță „o piesă despre dorința pe care o a­vem toți la un moment dat, dorința de a pleca unde­va de­parte și de a uita de toate”. Bărbați simpli, cu barbă, bă­ieți în stil „hipser” sau alții cu plete, fete mai elegan­te sau mai agresive în priviri, toți fredonează aceleași cu­vinte: „Aș vrea să fiu un călător rătăcitor”. Între versurile trupei și realitatea din cafenea nu e mare distanță, pri­vi­rile tinerilor hoinăresc prin lumini și prin momente de „re­lax”, după cum scrie cu marker-ul pe tricoul ver­de a unui băiat mic de statură și fericit de prietenii pe care îi are alături și pe care încearcă tot să-i cuprindă și să le explice de la înălțime ceva la ureche.

Bagheta toboșarului bate cu îndrăzneală, ochii lui sar ca niște mărgele negre o dată cu discurile metalice, iar zîm­betul de după bărbia roșcovană, se ivește cu sinceritete și bucurie de copil alintat la auzul aplauzelor sau ți­petelor din sală.

La prima vedere pare „floare la ureche” să dai din strune ca să iasă un scîrțiit de chitară, dar cînd vezi transpirația de pe fața chitariștilor, îți dai seama că energia lor, de fapt, se transmite, prin corzile intrumentului, iar publicul este încîntat de cele auzite. Acesta din urmă nu i-a lăsat pe membrii Tangerinei să plece așa ușor, pie­sa din încheierea programului a fost cerută la bis: „I want to fly away”

Cel mai delicios moment al serii a fost cel în care trupa Tan­ge­rine, alături de alți instrumentiști au oferit spectato­ri­lor o improvizație muzicală e­fervescentă, „Jam Session”, cum este numită în domeniul muzical. Combinația din­tre rap, jazz, soul și funk, a­ra­tă că pentru artiștii sinceri și talentați nimic nu e imposibil. Scena mică a fost o­cupată aproape în întregime de instrumente, iar artiștilor nu le-a rămas mai mult de două tălpi din aceasta.