Jazz vrăjit în ritm de rap
Șoc-șoc-groază! 22 martie 2015 Niciun comentariu la Jazz vrăjit în ritm de rap 58Lîngă scenă, vibrațiile tobelor nu te lasă să stai pe scaun, iar lîngă oglinda mare de la intrare se opresc fetele cînd ies și cînd intră în cafenea. Fumul plutește deasupra capurilor ca niște nori grei de ploaie încălzesc și mai mult aerul sufocat din local. Vineri 20 martie, după ora 22:00 la „Teatru FiX” s-a adunat atît de multă lume, încît la fiecare zece minute ești mîngîiat în tălpi de voiajorii de printre mese. „Scuze!/ Pardon!/ Te-am călcat?” sînt replicile cel mai des folosite de cei care se răcoresc cu bere, care beau vinul cu borcanul și nu mai reușesc să deslușească pe unde calcă.
Concertul din această seară al trupei Tangerine reprezintă un miraj între soul, funk, new jazz și r&b, asigură o călătorie imaginară pe teritoriile americane datorită sunetului de chitara bas care se îmbină cu vocea puternică a solistei. „Astăzi este Ziua Fericirii” spune Teo, de la chitară, care își agață pălăria pe microfon încercînd să-și amintească cum începe următoarea piesă a trupei Tangerine, care și-a marcat debutul.
Vocea tremurîndă, dar plină de culoare a Sorinei, solista trupei anunță „o piesă despre dorința pe care o avem toți la un moment dat, dorința de a pleca undeva departe și de a uita de toate”. Bărbați simpli, cu barbă, băieți în stil „hipser” sau alții cu plete, fete mai elegante sau mai agresive în priviri, toți fredonează aceleași cuvinte: „Aș vrea să fiu un călător rătăcitor”. Între versurile trupei și realitatea din cafenea nu e mare distanță, privirile tinerilor hoinăresc prin lumini și prin momente de „relax”, după cum scrie cu marker-ul pe tricoul verde a unui băiat mic de statură și fericit de prietenii pe care îi are alături și pe care încearcă tot să-i cuprindă și să le explice de la înălțime ceva la ureche.
Bagheta toboșarului bate cu îndrăzneală, ochii lui sar ca niște mărgele negre o dată cu discurile metalice, iar zîmbetul de după bărbia roșcovană, se ivește cu sinceritete și bucurie de copil alintat la auzul aplauzelor sau țipetelor din sală.
La prima vedere pare „floare la ureche” să dai din strune ca să iasă un scîrțiit de chitară, dar cînd vezi transpirația de pe fața chitariștilor, îți dai seama că energia lor, de fapt, se transmite, prin corzile intrumentului, iar publicul este încîntat de cele auzite. Acesta din urmă nu i-a lăsat pe membrii Tangerinei să plece așa ușor, piesa din încheierea programului a fost cerută la bis: „I want to fly away”
Cel mai delicios moment al serii a fost cel în care trupa Tangerine, alături de alți instrumentiști au oferit spectatorilor o improvizație muzicală efervescentă, „Jam Session”, cum este numită în domeniul muzical. Combinația dintre rap, jazz, soul și funk, arată că pentru artiștii sinceri și talentați nimic nu e imposibil. Scena mică a fost ocupată aproape în întregime de instrumente, iar artiștilor nu le-a rămas mai mult de două tălpi din aceasta.
Adaugă un comentariu