Freamătul Pămîntului care înghite mii de vieți

Întreaga lume s-a îngrozit atunci cînd a vazut imaginile cu dezastrul pe care l-a creat cutremurul de 7,8 grade pe scara Richter care a avut loc pe 25 aprilie în Nepal. Cei aproximativ 5.000 de morți și 10.000 de răniți au reamintit oamenilor de puterea naturii și că, indiferent cum se manifestă aceasta – printr-un cutremur, o furtună, o explozie sau un tsunami, oamenii nu pot face nimic să o prevină. Astfel de catastrofe au avut loc pe toate continentele, însă unele țări au fost atît de distruse încît nu și-au revenit nici la zece ani după ce au fost lovite.

Japonia este una dintre țările unde se înregistreazăcele mai mul­te cutremure de pămînt.În 1923 aceasta a fost lovită de un cutre­mur considerat a fi, pî­nă atunci, cel mai puternic din is­to­rie. Denu­mit Kanto, acesta a zgu­duit Tokyo şi Yokoha­ma în pri­me­le zile ale lunii septembrie din 1923 și a avut o magnitudine pe care spe­cia­liș­tii au estimat-o ca avînd între 7,9 şi 8,3 de grade pe sca­ra Richter. Fe­nomenul a avut loc la ora 12.00, ora prînzului, cînd ja­po­nezii aveau pe masă niște arză­toare mici alimen­tate de un cărbune – mangal. Miș­carea des­tul de violentă a pămîn­tu­lui a fă­cut ca aceste aparate să se răs­toar­ne, iar focul a pus rapid stăpînire pe casele construite din lemn. Mulți dintre japonezi se aflau în portul din Yo­ko­ha­ma, cel mai mare din Japonia, de unde pleca „Împărăteasa Aus­tra­liei”, un vas de croazieră uriaș care urma să plece spre Van­cou­ver, Canada. În urma cutremurului, portul întreg s-a dărîmat și s-a scufundat sub apă, acolo unde încercau să se refu­gie­ze tot mai multe persoane de flă­că­rile care se porniseră în oraș.

Însă în aproapierea malului din Golful Yoko­ha­ma se afla clădirea companiei „Standard Oil”, care, afectată de cutremur, a explodat. Combustibilul în flăcări s-a întins pe toată suprafața apei, omorîndu-i pe cei care încercau să se adăpos­teas­că acolo de flăcări sau care fu­seseră în port pentru a-și lua ră­mas bun de la prietenii lor ce plecau spre Canada. De ase­me­nea, din cauza vîntului puternic, explozia s-a trans­format într-o tornadă de foc care i-a ars de vii pe cei care se ascundeau într-un parc din apropierea rîului Sumida.

Acest cutremur a fost urmat de alte 1.700 de replici dintre care 237 au putut fi resimțite de către oa­meni, pe durata a trei zile. În acest timp, în mijlocul Gol­fului Sagami, unde se afla și epicentrul cutremurului, apa s-a retras pînă la 200 de metri. În trei zile, fenomenele natu­rale s-au declanșat unul după altul și au lăsat peste 500.000 de mii de oameni fără casă, 200.000 de răniți și alți 200.000 care nu au mai putut fi salvați.

Pămîntul joacă domino

China este o altă țară în care, în trecut, cutremurele mari au luat cîte 500.000 de vieți omenești. Deși s-a aproximat că 655.000 de persoane au murit în urma cutremurului din Tang­shan, de pe 27 iulie 1976, guvernul chinez nu a publicat niciodată un bilanț care să arate o imagine clară a pierderilor. Cutre­mu­rul Tangshan a avut o mag­ni­tu­dine de 8,32 de grade pe scara Richter, însă drama supraviețui­to­ri­lor nu s-a încheiat cu acesta. O zi mai tîrziu, cînd forțele de ordine încercau să îi caute printre dărî­mă­turi pe supraviețuitori, un nou cutremur, care avea 7,1 de grade pe scara Richter, a lovit în aceeași zo­nă, punînd la pămînt tot ce mai ră­măsese în picioare. Peste 650.000 de case au fost dărîmate, iar Tang­shan arăta ca un deșert de ruiene care se întindea cît vedeai cu ochii. Reconstrucția orașului a durat a­proa­pe zece ani.

O țară care a fost puternic afec­tată de cutremure este Armenia. Pe 7 decembrie 1988, la ora 11.41, cînd toate școlile și grădinițele erau pli­ne de copii și în toate fabricile oa­me­nii munceau de zor, un cu­tre­mur de 6,9 de grade pe scara Richter a lo­vit sute de ora­șe din Armenia și, într-un minut, a dărîmat tot ce nu era bine fixat în pămînt. După patru minute, un alt cutremur cu magnitudinea de 5,8 de grade a pus la pă­mînt zidurile care au rezistat pri­mu­lui impact. În jur de 90% dintre medicii țării au mu­rit îngropați sub ciment, sticlă și lemn, la fel ca și cei 55.000 de oa­meni pe care nu a mai avut cine să-i salveze.

După un an de la cutremurul din Armenia, pe 17 octombrie 1989, San Francisco a fost lovit de unul dintre cele mai puternice seis­me din istoria Statelor Unite ale Ame­ricii.

Oameni din toate țările lumii au mers în Armenia să ajute la scoa­terea celor dintre dărîmături, însă mulți nu au putut fi salvați. Cu toate că au primit alimente, corturi și asis­ten­ță medicală, cei peste 500.000 de supra­vie­țuitori au ră­mas fără aco­periș deasupra capului. Antibio­ticele lipseau cu desă­vîr­șire, iar unii dintre cei care au fost scoși de sub moloz și au su­pra­vie­țuit căderii to­nelor de ciment au murit din cau­za infec­țiilor. Mi­nistrul Să­nă­tăţii al Uniu­nii Sovie­tice, Ev­ghe­ni Ha­zov, a mărtu­risit atunci că, deși a trecut prin ex­pe­rien­ța Cer­no­bîlului, n-a mai vă­zut niciodată ce­va ase­mă­­nă­tor. „Raza de ac­ţi­u­ne este de-a drep­tul catas­tro­fa­lă”, a spus a­ces­ta.

Nici după patru ani lu­cru­rile nu s-au schimbat semnificativ. Oa­me­nii din ora­șul Erevan aveau cu­rent electric doar două ore pe zi. În ora­șul armenesc din Spitak nici după zece ani de la cutremurul din 1988 mii de familii nu aveau case și stăteau în adăposturi temporare, iar prima­rul unui oraș din Ar­me­nia sărbă­to­rea faptul că o clădire nou ridi­ca­tă avea încălzire centra­lă.

Cutremur televizat

După un an de la cutremurul din Armenia, pe 17 octombrie 1989, San Francisco a fost lovit de unul dintre cele mai puternice seis­me din istoria Statelor Unite ale Ame­ricii. 67 de persoane și-au pier­dut viața în acel cutremur, acesta avînd loc în timpul unui joc im­por­tant de baseball, urmărit de toți locuitorii din San Francisco atît la televizor, cît și la radio. Aceștia au văzut cum timp de 10 – 15 secunde stadionul Cand­les­tick Park „se ru­pe complet în do­uă şi apoi se re­face” și cum „plăcile de deasupra tribunei superioare se despart şi apoi se apropie din nou”, după cum povestesc martorii.

Sergentul David Langdon, unul dintre cei ca­re au ajutat la salvarea oamenilor blocați printre ziduri după catastrofa naturală, a relatat că terenul de joc arăta ca o mare fu­rioasă în timpul unei furtuni. „A­poi te uiţi la teren şi să-l vezi cum se vălu­reş­te de parcă ar fi fost oce­an, pentru că se mişca exact ca apa; valuri, va­luri şi iar valuri”, a mai po­vestit acesta. Al Michaels de la staţia de ra­dio ABC din Candlestick Park a spus în direct: „E cutremur!”, însă imediat după aceste cuvinte curen­tul electric s-a întrerupt și abia du­pă trei zile rețeaua electrică s-a stabili­zat. Pe lîngă cutremurul de 7,1 de grade pe scara Richter, a ur­mat o replică cu magnitudinea de 5,2 care a declanșat un tsunami de un me­tru şi jumătate în golful Mon­terey.

România, zguduită de pierderi

Cutremurul din 4 martie 1977 i-a marcat pe românii care au sup­raviețuit și care retrăiesc acel mo­­ment la fiecare seism. Acesta a fost catalogat ca fiind cel mai puternic cutremur care a lovit România în secolul al XX-lea și care a făcut 1.500 de victime, a rănit 11.000 de oameni și care a avariat peste 33.000 de clădiri din majoritatea o­ra­șelor din țară. Vrancea este zona cu activitatea seismică este cea mai pu­ter­nică din România. În 1977, timp de 56 de secunde, cutremurul de 7,2 gra­de pe scara Richter a lăsat fără case mii de oameni atît din țara noas­tră, cît și din Bul­ga­ria. De ase­me­nea, acest cutremur a luat cu el un număr mare de artiști români prin­tre care Toma Cara­giu, Mihai Gafiţa, Doina Badea, Ve­ronica Po­rum­bacu și Mihai Pe­troveanu.