Cum a învățat Andrei să zboare spre pupitrul de DJ
Povești fără timbru 3 iunie 2015 Niciun comentariu la Cum a învățat Andrei să zboare spre pupitrul de DJ 373Andrei Avîrvarei e un tînăr de 18 ani care spune că muncește în fiecare zi tot mai mult pentru a-și transforma visele în realitatea pe care o trăiește. Deși nu și-a putut folosi de mic picioarele și nu a mers niciodată în viața sa, Andrei se declară astăzi pasionat de muzică și sport, avînd aspirații în psihologie. Însă cea mai mare dragoste a tînărului din Săbăoani, județul Neamț, e pupitrul de DJ, care l-a fascinat încă de cînd a participat la banchetul din clasa a VIII-a. „E foarte fain fiindcă, dacă eu nu pot să dansez, măcar îi pot face pe alții să danseze”, spune tînărul încrezător. De la plimbările cu ATV-ul pe care i l-au cumpărat părinții și pe care simte că zboară, Andrei mai joacă în timpul liber și baschet împreună cu alți tineri care nu pot merge. La 18 ani, Andrei a reușit să își împlinească multe dintre visele sale și spune că nu vrea să se oprească aici.
Andrei se deplasează de mic copil cu ajutorul scaunului cu rotile, însă cu toate acestea a visat încă de atunci să obțină permisul de conducere ca să poată merge singur cu mașina, să nu mai trebuiască să îl ducă dintr-o parte-n alta mama sa. Această dorință i-a fost îndeplinită pe jumătate în anul 2011, cînd a primit cadou de la părinți un ATV cu care i se părea că zboară și, într-adevăr, viața sa a prins aripi de atunci. Însă dragostea sa pentru pupitrul de DJ a descoperit-o abia la sfîrșitul studiilor de la școala generală. La banchetul de la finalul clasei a VIII-a, stînd lîngă DJ-ul care anima petrecerea, a fost atras de modul în care acesta făcea trecerea dintre melodii și de culorile de pe console.
De acolo a început un drum lung în care acesta a stat pe internet și a vorbit cu prietenii, încercînd să afle cît mai multe lucruri despre tot ce înseamnă muzica electro. „E foarte fain fiindcă, dacă eu nu pot să dansez, măcar să îi fac pe alții să danseze. Cu pasiunea aceasta mi-am mărit și gașca de prieteni. Echipamentele de care am avut nevoie le-am cumpărat eu din banii mei, pentru că fac asta din plăcere”, mărturisește Andrei încrezător.
Baschet în toată țara
Deși a început doar ca o pasiune, după ce și-a cumpărat echipamentele necesare, Andrei a început să fie invitat la diferite evenimente, chiar la banchetele organizate în anii următori la școala unde a absolvit. „Știu că foarte multe persoane care au un handicap se închid în ei, rămîn în casă, căci gura lumii vorbește. Eu însă încerc să fiu un exemplu pozitiv pentru semenii mei, îi încurajez și pe alții să iasă din casă, să viziteze diferite locuri. E păcat să stea în medii închise pentru că lumea în care trăim este așa de frumoasă, iar eu altfel nu pot să fiu”, îmi spune Andrei cu privirea îndreptată spre cerul senin care parcă plutește deasupra casei sale.
Însă Andrei nu s-a mulțumit doar cu pasiunea sa pentru muzică. În iarna anului 2012, băiatul a început să joace baschet împreună cu alți 14 colegi care au același handicap și pînă în luna martie a acestui an au mers o dată pe săptămînă la Piatra-Neamț, acolo unde aveau loc antrenamentele. După puțin timp, au început să facă demonstrații la liceele din zona Moldovei, iar de cîteva luni este membru al echipei de baschet de la București, fondată de către „Motivation România”, organizație înființată în anul 1995 cu scopul de a sprijini copiii și adulții cu dizabilități din România. „Baschet nu jucam deloc înainte, dar m-a sunat într-o zi un prieten care este tot în scaun cu rotile, el lucra de mai demult la «Motivation» și mi-a propus să formăm echipa de baschet la Piatra-Neamț. Primul meu contact cu această organizație a fost cu mulți ani în urmă, cînd am primit de la ei un scaun cu rotile. Apoi au urmat două tabere în decursul a doi ani, atunci am jucat tenis și am cunoscut familia «Motivation» de la București”, explică tînărul entuziasmat.
Plimbîndu-și mîna prin părul blond, îmi mărturisește cu bucurie și faptul că implicarea și practicarea sportului au contribuit la posibilitatea de a cunoaște marile orașe ale României, pe care le-a străbătut începînd cu Arad și pînă la Constanța. În același timp, nu a neglijat nici studiile. Au fost ani în care a reprezentat Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din comuna Săbăoani la Olimpiada de Matematică și cea de Limba Română. În prezent, Andrei participă la ultimele prelegeri din viața de elev, la același liceu, căci peste doar cîteva zile urmează să susțină la rîndul său examenul maturității, bacalaureatul. „Visul meu este să mă înscriu la cursurile Facultății de Psihologie de la București, consider că este o pasiune să vorbești cu oamenii, să descoperi lucruri interesante practicînd această profesie și mie asta chiar îmi place”, spune Andrei cu ochii senini, de parcă s-ar afla deja la București, acolo unde îl așteaptă familia „Motivation” și unde crede că va fi deja mult mai independent, iar asta ar însemna să nu mai depindă de grija mamei sale, care îi este dintotodeauna însoțitor la toate activitățile.
Mereu cu sprijinul mamei
Cînd a început să meargă la grădiniță, mama lui Andrei îl ducea și îl aducea de acolo în fiecare zi cu bicicleta. Cînd a ajuns în clasa pregătitoare, tatăl său a plecat la muncă în străinătate, iar mama sa a urmat cursurile școlii de șoferi pentru ca să poată, începînd cu anul 2003 și pînă săptămîna trecută, să îl ducă și să îl aducă de la școală cu mașina. Fiind încă mic, Andrei și-a propus să dea la școala de șoferi atunci cînd vîrsta îi va permite acest lucru și, din luna noiembrie a anului trecut, acesta a luat permisul de conducere. Școala de șoferi a făcut-o la Bacău, pentru că era cea mai apropiată școală din zona Romanului dotată cu o mașină adaptată pentru persoanele cu handicap. Pentru a urma aceste cursuri a mers împreună cu mama sa timp de trei luni în fiecare săptămînă la Bacău.
„Pasiunea pentru condus a început de la jocurile pe calculator, apoi am avut un ATV și îmi plăcea foarte mult, dar vremea a trecut și am ajuns la mașină”, explică Andrei îndreptîndu-și privirea spre automobilul în posesia căruia a intrat cu doar cîteva zile în urmă. Este o mașină adaptată special pentru necesitățile sale într-un atelier din București. În aceste zile în care Andrei a schimbat rolul său cu al mamei, spune că se simte mai independent.
În timp ce discutam despre mașina sa, pe lîngă noi treceau mulți tineri, însă cînd ajungeau în dreptul nostru niciunul nu mergea mai departe fără să îl salute pe Andrei. Acesta îl așteaptă în fiecare an, în luna august, pe tatăl său, care are deja 13 ani de cînd muncește în Italia pentru a putea asigura plata cheltuielilor necesare pentru nevoile aparte ale vieții lui Andrei. „Dacă nu ar fi plecat soțul în 2002 în afară la muncă, nu știu cum l-am fi ținut la școală, sînt multe cheltuieli, dar îl vedem fericit și așa mergem mai departe. A avut parte de multe bucurii în ultima vreme, mașina pe care i-a făcut-o cadou tatăl său, acum să trecem cu bine și de examenul de Bacalaureat, căci parcă am eu emoții mai mari decît el, deși nu știu ce voi face după ce va pleca la București la facultate. Sperăm să fie bine, că merită”, povestește emoționată Gabriela, mama lui Andrei, care spune mîndră că băiatul ei doar ce s-a întors de la o competiție internațională de baschet care a avut loc în Italia.
Planurile lui Andrei nu se sfîrșesc aici. Acesta spune că vrea să își găsească un loc de muncă, să fie mai independent, dar cel mai mult ar dori ca atunci cînd ajunge la București să poată să își împletească cele trei pasiuni – muzica, sportul și facultatea.
Adaugă un comentariu