Cum a învățat Andrei să zboare spre pupitrul de DJ

Andrei Avîrvarei e un tînăr de 18 ani care spune că muncește în fiecare zi tot mai mult pentru a-și transforma visele în realitatea pe care o trăiește. Deși nu și-a putut folosi de mic picioarele și nu a mers niciodată în viața sa, Andrei se declară astăzi pasionat de muzică și sport, avînd aspirații în psihologie. Însă cea mai mare dragoste a tînărului din Săbăoani, județul Neamț, e pupitrul de DJ, care l-a fascinat încă de cînd a participat la banchetul din clasa a VIII-a. „E foarte fain fiindcă, dacă eu nu pot să dansez, măcar îi pot face pe alții să danseze”, spune tînărul încrezător. De la plimbările cu ATV-ul pe care i l-au cumpărat părinții și pe care simte că zboară, Andrei mai joacă în timpul liber și baschet împreună cu alți tineri care nu pot merge. La 18 ani, Andrei a reușit să își împlinească multe dintre visele sale și spune că nu vrea să se oprească aici.

Andrei se deplasează de mic copil cu ajutorul scaunului cu ro­ti­le, însă cu toate acestea a visat încă de atunci să obțină permisul de con­ducere ca să poată merge singur cu mașina, să nu mai tre­bu­ias­că să îl ducă dintr-o parte-n alta ma­ma sa. Această dorință i-a fost în­de­plinită pe jumătate în anul 2011, cînd a primit cadou de la părinți un ATV cu care i se părea că zboară și, într-adevăr, viața sa a prins aripi de a­tunci. Însă dragostea sa pentru pu­pi­trul de DJ a descoperit-o abia la sfîrșitul studiilor de la școala ge­ne­rală. La banchetul de la finalul clasei a VIII-a, stînd lîngă DJ-ul ca­re anima petrecerea, a fost atras de modul în care acesta făcea trecerea dintre melodii și de culorile de pe console.

Pînă să își ia permisul de conducere, Andrei s-a deplasat
cu un ATV cumpărat de părinții săi.

De acolo a început un drum lung în care acesta a stat pe internet și a vorbit cu prietenii, încercînd să afle cît mai multe lu­cruri despre tot ce înseamnă muzi­ca electro. „E foar­te fain fiindcă, da­că eu nu pot să dan­sez, măcar să îi fac pe alții să dan­se­ze. Cu pasiunea aceasta mi-am mă­rit și gașca de pri­eteni. Echipa­men­tele de care am a­vut nevoie le-am cumpărat eu din banii mei, pentru că fac asta din plă­cere”, mărturi­seș­te Andrei încreză­tor.

Baschet în toată țara

Deși a început doar ca o pasiu­ne, după ce și-a cumpărat echi­pa­mentele necesare, Andrei a în­ce­put să fie invitat la diferite eve­ni­mente, chiar la banchetele organizate în anii următori la școala un­de a absolvit. „Știu că foarte mul­te persoane care au un handicap se închid în ei, rămîn în casă, căci gu­ra lumii vorbește. Eu însă încerc să fiu un exemplu pozitiv pentru se­me­nii mei, îi încurajez și pe alții să iasă din casă, să viziteze diferite lo­curi. E păcat să stea în medii în­chise pentru că lumea în care tră­im este așa de frumoasă, iar eu altfel nu pot să fiu”, îmi spune An­drei cu privirea îndreptată spre cerul se­nin care parcă plutește deasupra ca­sei sale.

Însă Andrei nu s-a mulțumit doar cu pasiunea sa pentru mu­zi­că. În iarna anului 2012, băiatul a început să joace baschet împreună cu alți 14 colegi care au același han­dicap și pînă în luna martie a acestui an au mers o dată pe săptă­mî­nă la Piatra-Neamț, acolo unde aveau loc antrenamentele. După puțin timp, au început să facă de­mon­s­tra­ții la liceele din zona Moldovei, iar de cîteva luni este membru al echipei de baschet de la București, fondată de către „Motivation Ro­mâ­nia”, organizație înființată în anul 1995 cu scopul de a sprijini copiii și adulții cu dizabilități din Ro­mâ­nia. „Baschet nu jucam deloc înain­te, dar m-a sunat într-o zi un prieten care este tot în scaun cu rotile, el lucra de mai demult la «Mo­ti­va­tion» și mi-a propus să formăm echipa de baschet la Piatra-Neamț. Primul meu contact cu această or­ga­nizație a fost cu mulți ani în ur­mă, cînd am primit de la ei un scaun cu rotile. Apoi au urmat două ta­be­re în decursul a doi ani, atunci am jucat tenis și am cunoscut familia «Motivation» de la București”, ex­plică tînărul entuziasmat.

Plimbîndu-și mîna prin părul blond, îmi mărturisește cu bucurie și faptul că implicarea și practica­rea sportului au contribuit la posibilitatea de a cunoaște marile orașe ale României, pe care le-a stră­bă­tut începînd cu Arad și pînă la Cons­tan­ța. În același timp, nu a neglijat nici studiile. Au fost ani în care a reprezentat Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din comuna Săbăoani la Olimpiada de Matematică și cea de Limba Română. În prezent, An­drei participă la ultimele prelegeri din viața de elev, la același liceu, căci peste doar cîteva zile urmează să susțină la rîndul său examenul ma­turității, bacalaureatul. „Visul meu este să mă înscriu la cursurile Facultății de Psihologie de la Bu­curești, consider că este o pasiune să vorbești cu oamenii, să des­co­peri lucruri interesante practicînd această profesie și mie asta chiar îmi place”, spune Andrei cu ochii senini, de parcă s-ar afla deja la Bu­curești, acolo unde îl așteaptă fa­mi­lia „Motivation” și unde crede că va fi deja mult mai independent, iar asta ar însemna să nu mai de­pin­dă de grija mamei sale, care îi este dintotodeauna însoțitor la toa­te activitățile.

Mereu cu sprijinul mamei

Cînd a început să meargă la gră­diniță, mama lui Andrei îl ducea și îl aducea de acolo în fiecare zi cu bicicleta. Cînd a ajuns în clasa pre­gă­titoare, ta­tăl său a plecat la mun­că în stră­i­nă­tate, iar mama sa a ur­mat cursurile școlii de șoferi pentru ca să poată, începînd cu anul 2003 și pînă săptămîna trecută, să îl ducă și să îl aducă de la școală cu ma­și­na. Fiind încă mic, Andrei și-a propus să dea la școala de șoferi atunci cînd vîrsta îi va permite a­cest lu­cru și, din luna noiembrie a anului trecut, acesta a luat permisul de con­ducere. Școala de șoferi a făcut-o la Bacău, pentru că era cea mai apro­pia­tă școală din zona Ro­manului dotată cu o mașină adap­ta­tă pentru persoanele cu handicap. Pen­tru a urma aceste cursuri a mers împreună cu mama sa timp de trei luni în fiecare săptămînă la Bacău.

Pasiunea sa este să fie DJ

„Pasiunea pentru condus a în­ce­put de la jocurile pe calculator, apoi am avut un ATV și îmi plăcea foarte mult, dar vremea a trecut și am ajuns la mașină”, explică An­drei îndreptîndu-și privirea spre automobilul în posesia căruia a intrat cu doar cîteva zile în urmă. Este o mașină adaptată special pentru ne­ce­sitățile sale într-un atelier din Bu­curești. În aceste zile în care An­drei a schimbat rolul său cu al mamei, spune că se simte mai independent.

În timp ce discutam despre ma­șina sa, pe lîngă noi treceau mulți tineri, însă cînd ajungeau în dreptul nostru niciunul nu mergea mai departe fără să îl salute pe Andrei. Acesta îl așteaptă în fiecare an, în luna august, pe tatăl său, care are de­ja 13 ani de cînd muncește în Ita­lia pentru a putea asigura plata chel­tuielilor necesare pentru nevoile a­parte ale vieții lui Andrei. „Dacă nu ar fi plecat soțul în 2002 în afară la muncă, nu știu cum l-am fi ținut la școală, sînt multe cheltuieli, dar îl vedem fericit și așa mergem mai departe. A avut parte de multe bu­curii în ultima vreme, mașina pe ca­re i-a făcut-o cadou tatăl său, acum să trecem cu bine și de examenul de Bacalaureat, căci parcă am eu e­moții mai mari decît el, deși nu știu ce voi face după ce va pleca la Bu­curești la facultate. Sperăm să fie bine, că merită”, povestește emo­țio­nată Gabriela, mama lui An­drei, care spune mîndră că băiatul ei doar ce s-a întors de la o competiție in­ter­națională de baschet care a avut loc în Italia.

Planurile lui Andrei nu se sfîr­șesc aici. Acesta spune că vrea să își găsească un loc de muncă, să fie mai independent, dar cel mai mult ar dori ca atunci cînd ajunge la Bu­curești să poată să își împletească cele trei pasiuni – muzica, sportul și facultatea.