Simfonie de reproșuri
Pastila de după 22 noiembrie 2015 Niciun comentariu la Simfonie de reproșuri 18El ţipă, se zbate, plînge şi strigă după ajutor, păcat că ecoul nu trece de sticla groasă a minţii sale, păcat că poartă mereu o mască cu un zîmbet fals doar ca să nu iasă din tiparul automatic al roboţilor cotidieni.
Trăieşte în România de 20 de ani, „ţara tuturor posibilităţilor”, pînă acum ceva timp îi era frică să spună ceea ce simte şi gîndeşte despre locul său natal, cît de mult îşi iubeşte fraţii și surorile acestei ţări, tablourile pictate haotic de trecerea timpului întîlnite fie la mare fie la munte, tradiţiile şi mirosul ei. Dar ceva l-a făcut să-şi urască propriul conducător, poate indiferenţa faţă de poporul său, poate modul prin care le sînt spălate creierele bătrînilor ademeniţi cu pensii mai mari, poate insecticidul ce ne-a acoperit ţara, pe nume: corupţie.
Se pare că au reuşit să ne ardă conexiunile neuronilor sau poate ne-au sufocat auzul, orice ar fi făcut oamenii au uitat să se apere, să se simtă protejaţi de Guvern, de Justiţie, de Parlament. Asa zişii „părinţi” ai ţării ne-au lăsat să murim de foame, ne-au ignorat durerea, ne-au furat identitatea si ne-au omorît curiozitatea, singura sursă de oxigenare a materiei gri care ne ajuta să ajungem pe vîrful „perfecţiunii” pentru un moment.
Eu și fraţii mei am plîns, am suferit şi am aşteptat să fim mai bine „îngrădiţi”, dar nu le pasă, aşteaptă să murim cît mai mulţi, să ni se stingă graiul si apoi respiraţia. Un incendiu a micşorat numărul sufletelor româneşti, au ars aripi de îngeri, numiţi satanişti doar din cauza unor alegeri de exprimare mai vii şi mai diferite.
Ne-au judecat şi ne-au rîs în faţă, au vrut să ne îngroape iar în minciună, să ne împuşte minţiile cu gloanţe false și să uităm ce-i aia libertate. Dar ne-am trezit şi am urlat durerea celor morţi, am aruncat săgeţi de vorbe, am izbucnit şi-am ars de nerăbdare ca să schimbăm ceva, precum flacăra sinceră a unei lumînări.
de Anca MICODAN | micodananca6@gmail.com
Adaugă un comentariu