Aceeaşi zi, repetată la nesfîrşit

Printre tastele de la laptop o să găsești mereu fi­ri­mi­turi din o­mul care erai cu o seară înainte: lipitor de a­fi­­șe și cu bani puțini. Supa la plic se mănîncă direct din pun­gu­ța colorată de plastic și numai da­că ți-e cu-a­devărat foame. Înghiți cu lăcomie firișoarele crețe pe ca­re papilele tale gustative le-asemu­ie cu puiul și te uiți la poza nouă de profil a Gabrielei. Ea e fata ca­re le-mparte oamenilor din stația de tramvai pliante și zîm­bete; e fru­mușică, dar asta e tot. Cînd termini cu ci­na, te-apuci să faci planul pe mîine. Numeri să vezi cî­te afișe mai ai, dacă-ți ajunge scotchul și cîți bani or să ajungă în buzunarul tău după toată treaba asta. Nu prea mulți. Se­tezi alarma pentru mîine dimineață la 7:30, te-nvelești bine și-aștepți să vi­nă Moș Ene și pra­ful lui magic.

Dimineața, amîni alarma cu 10, 15 și 20 de minute. Nu mai ai timp de igiena dentară, că-ntîrzii. Pui rapid o haină pe tine, iei maldărul de afișe și scotchul de-a­lal­tăieri și te duci la muncă. În timp ce lipești al pa­trulea a­fiș, observi o fetiță cu obraji murdari și încălțări rupte cum se-apropie de pa­noul peticit cu fețe care zîmbesc tru­faș și țin promisiuni și-ndemnuri la mai bine, toate di­ferite și implicîndu-te neapărat și pe tine. După ce se-a­mu­ză de monosprîncenele desenate pe frunțile lor, face doi pași spre stînga și-ncepe să studieze mustățile din cariocă neagră, desenate la-ntîmplare pe fețele do­m-ni­lor. Cuvintele din dreptul lor le citește cu voce tare, ușor stîl­cit, dar cu intonație. Unele îi sînt necunoscute, așa că le citește pe litere și, din cînd în cînd, își slo­bo­zeș­te cîte-un chicotit.

E simpatică, te gîndești, în timp ce strîngi afișele care ți-au mai rămas și cauți doi-trei copaci pe care să-i îmbrobodești cu scotch. Cînd te-ntorci cu spatele, hop, niște copaci; ochești de-acolo doi stejari. Între timp, fe­­tița își ridică ochii spre cer, dar soarele n-o lasă să-l sa­lute, așa-i de luminos azi. Îl ocolește numaidecît și prinde a urmări un nor călător. Mai întîi din pri­viri, și-apoi din mers; norul îi arată pe unde s-o ia. Cum-ne­cum, norul face-un popas deasupra stejarilor tăi, moment în care copila cu păr șaten și ochi mici și blînzi vine lîngă tine, lipitorul de afișe, și te-ntreabă in­tri­ga­tă de ce bandajezi copacii. Sînt răniți?