Taci mai mult și sapă mai bine

„Totul e o copie a unei copii, a u­nei copii, a unei copii” – am citit asta, la un moment dat, și mi-am dat seama că „Vai, Doamne!” s-a sfîrșit orice proces creator din lume și că nicio revelație nu mai e posibilă pe lumea asta. Toate lu­crurile pe care le-avem – le-au avut al­ții înaintea noastră, tot ce credem – au crezut alții înaintea noastră și, vai no­uă, tot ce gîndim – au gîndit alții îna­in­tea noastră. De la a gîndi înaintea noas­tră la a gîndi pentru noi e, totuși, cale lungă. Cînd ești o țară care-și dorește să se îndrepte cu pași repezi spre oc­ci­dentalizare și să adulmece toate schi­m­bările, înainte să și le în­su­șeas­că trai­nic pe cele deja făcute – e greșit. Ajungi să fii o copie a unei copii – și ăsta e un lu­cru normal; dar dac-ajungi să fii o co­­­pie proastă a unei copii, atunci ce te faci?

Nu faci nimic. Stai, te uiți, tîn­jeș­ti la ce pretinzi c-ai absorbit și te sufoci într-o mare de lucruri făcute prost. Te uiți la ideile fabricate din materiale de proastă calitate și la principiile, în aparență, de primă mînă, care se pro­pagă și vrei s-o iei la să­nă­toa­sa și să nu te mai întorci. Vezi egalita­tea scrisă pe toate gardurile, dreptul la opi­nie și impresia de-a fi ascultat, dar n-apuci să observi că sînt vreodată și puse în practică. Dacă arunci un ochi înspre ce se crede a fi realitatea, însă, treci de graniță și vezi cum se aplică, de fapt, adevărata civilizație.

În timp ce la tine-n țară lucrurile se-nvîrt în jurul unei cozi politice, te miri că în peretele de aparențe încă nu s-a spart nimic. Toată lumea are drep­tul să-și spună partea de adevăr, în­să de auzit se-aude numai una sin­gu­ră. Toată lumea are dreptul să susțină a­devărul în care crede, însă doar o singură credință în ceva e re­cu­nos­cu­tă. Toată lumea vrea ca lucrurile să se schim­be, însă dacă s-ar putea schim­ba în ceva asemănător, ar fi ideal. Di­fe­ren­țele de gîndire se adîncesc și sapă gropi între ce este în jurul nostru și ce-am vrea să fie. Pînă nu se tran­sfor­mă în tuneluri către țări străine, care știu s-asculte cuvîntul fiecăruia, ar fi bine să ne oprim din occidentalizarea su­per­ficială și s-o luăm de la capăt pe su­fletul gol – să nu ne facem rău încă o dată.