Șase geamuri între inimă și minte
Navighează pe-o pagină de carte 27 februarie 2017 , de Aryna Creangă Niciun comentariu la Șase geamuri între inimă și minte 10Înainte s-ajungi la „Pervazul I”, din cele VI pe care autoarea cărții a ales să-și alinieze povestirile, trebuie să treci de „Poartă”. O prezentare sau o justificare a celor ce urmează, „Poarta” nu se deschide dacă nu citești textul aliniat în care găsești un soi de autoportret al Anei Barton. Ți se adresează direct, te trece printr-o ordine cronologică a vieții care te-ar putea face să crezi că vrea să-ncepi să citești prima povestire deja emoționat și conturează un traseu circular esențial al trecerii prin viață: copil – adult – copil.
Deși după ce treci de „Pervazul III” poți deja să-ți spui că povestirile Anei Barton au un soi de structură similară și, cumva, neașteptatul din final te cam așteaptă și-ți trimite chiar și-o telegramă de înștiințare, scriitura autoarei le scoate dintr-un raft al cărților cu povestiri comune. Autoarea reușește să-și construiască personaje care-ți amintesc de lumea normală în care trăiești, te trece printr-un episod al rutinei comune și te face să te miri de cît de spectaculoasă e chiar viața pe care-o trăiești și tu.
Personajele cu structuri interioare complexe, fie ele principalele motoare ale acțiunii, fie simple prezențe instigatoare ale conflictelor devin brusc importante și întreaga lume a prozelor scurte ale scriitoarei gravitează în jurul lor. Așa ai s-ajungi să te gîndești la vreun vecin de bloc pe care l-ai ignorat toată viața sau pe la vreun prieten de grădiniță uitat și-o să te chinui cu întrebări legate de viețile lor spectaculoase sau de chinurile existențiale prin care-or mai trece.
Anei Barton nu i se face frică nici cînd vine vorba de-o abordare insistentă a marilor teme. Trebuie să fii pregătit, așadar, de confruntări cu povești amoroase, rătăciri, răzbunări și scurte momente de regăsiri ale sinelui – fie tratate serios și romanțate, fie analizate printr-o subțire lentilă satirică. Așteaptă-te, deci, ca autoarea să-ți povestească la orice pagină despre adevăratul foc mistuitor al dragostei, pentru ca apoi, să țipe la tine prin ironie, spunîndu-ți din titlu – „Nu mai sufla, bre!”, că se stinge.
Articole similare:
Autor:
Redactor-șef la „Opinia studențească”, studentă în anul al II-lea la Tehnici de producție editorială în presa scrisă, multimedia și audiovizual, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Adaugă un comentariu