Important este să nu se creeze cercuri închise

Încearcă statele mai dezvoltate ale Europei, Franța, Germania, Spania și Italia, să șantajeze statele mai mici și să le facă pe cele din urmă să le accepte statutul de lider?

Nu cred că este vorba de un șantaj al sta­te­lor mai mari în relația cu cele mai mici și ni­ci nu cred că este vorba despre un proiect „Europa cu mai multe viteze” doar al sta­te­lor mari, căci avem și state occidentale mai mici din punct de vedere demografic. Este o ati­tu­dine legitimată de multe ori prin re­fu­zul a ceea ce ele numesc un „șantaj” din par­tea unor state Est-europene și aici vorbim, în primul rînd, de membrii Grupului de la Visegrád, care par dornici să blocheze co­o­pe­­rarea în do­me­nii în care ele vor să a­van­se­ze. Deci nu cred că termenul de „șantaj” ar fi co­rect, vor­­bim de o afirmare a leadershipului unui grup mic de state importante.

Avem, spre exemplu, marea problemă a zonei euro care s-ar putea transforma, prin adoptarea unor măsuri de guvernare legiti­me pentru uniunea economică și monetară, într-o entitate care să devină mai greu ac­ce­si­bilă tocmai acelor state care nu sînt deja acolo. Din punctul acesta de vedere trebuie să fim neliniștiți. Dacă dorim aderarea la zona euro, atunci probabil că ar trebui ca România sau alte țări aflate într-o situație asemănătoare să ia măsuri urgente de echilibrare economică și de stabilizare pentru a putea deveni, fără riscuri, parte din spațiul monetar european.

Important este să nu se creeze cercuri în­chi­se. Dacă procesul acesta de adîncire a co­o­perării între statele capabile și dornice se va realiza, pornind de la principiile cooperări in­tensificate existente în tratatele comunitare, atunci e foarte bine pentru că acestea nu vor permite blocarea accesului unor alți membri cum ar fi România. Dacă vorbim însă de un alt model care e adesea complementar și care este folosit în aceeași propoziție cu modelul Europei cu mai multe viteze și mă refer aici la „Europa cercurilor concentrice”, atunci aș fi mai neliniștit și aș vrea să mă asigur că o­po­ziția pe cercul respectiv, mai aproape sau mai departe de nucleu, ne-o stabilim noi în­și­ne. Acel model în care ți se alocă o poziție și riști să fii exclus de la anumite domenii de co­o­pe­­rare reprezintă o sursă de îngrijorare pen­tru mi­ne și cred că ar trebui să reprezinte și pen­tru factorii politici. Dacă vorbim de vi­te­ză, aici ne-o stabilim noi și vedem care sînt con­se­cin­țele, putem să apăsăm pedala de ac­­ce­le­ra­ție, dar guvernul s-ar putea să se tre­zea­scă cu costuri interne și trebuie să ho­tă­ras­că cum a­nu­me ar putea să acționeze în in­­te­re­s na­țio­nal.

Ce beneficii ar putea găsi țara noastră într-o Europă cu mai multe viteze?

Eu cred că Europa cu mai mul­te viteze este deja pre­zen­tă, nu trebuie să vină domnul Jean-Claude Juncker și să spună că într-acolo ne în­­drep­tăm. Atît timp cît cîmpul este des­chis și noi putem sta­­bili încotro mer­gem și ca­­re ar fi rit­mul în care pu­tem ajunge acolo, nu este nicio problemă. Un­de pot exista probleme, și aici este important, este dacă vor apărea mecanisme de presiune prin gestionarea fondurilor eu­ro­pene pentru dez­voltare și echilibrare. Dacă, de exemplu, se va spune că țările nu par dornice să se în­dre­pte în direcția cunoscută și nu vor mai pri­mi a­se­menea fonduri, asta ar fi o ma­re problema pen­tru România și pentru alte țări Est eu­ro­pe­­ne, fiindcă ele au nevoie de aceste fonduri.

Conform unui criteriu care împarte Europa în trei zone, România se află în ultimul grup care nu a adoptat încă moneda euro. Dacă România nu se ridică la standardele impuse, am putea vorbi de excluderea țării noastre din Uniunea Europeană?

Nu, așa ceva nu se poate realiza în mo­mentul de față, decît în baza tratatului de la Li­sabona, decît în situația unor abuzuri foar­te grave în privința democrației și a statului de drept și nu pentru că ar refuza România să participe la o anume arenă a integrării.

Cum vedeți viitorul UE dacă s-ar crea aceste cercuri închise?

Dacă vorbim de cercuri închise, în care soarta fiecărei națiuni să nu mai fie la latitu­dinea ei și să fie determinată de alții, cred că vom asista la sfîrșitul proiectului european așa cum îl știm. Problema vitezelor nu ar duce neapărat la eșec, ar putea însă să trezească du­bii în rîndul electoratelor unora dintre sta­tele membre. De exemplu, o tară care s-ar simți lăsată în spate și care ar avea o componentă eurosceptică importantă a electoratului ar pu­tea chiar să se confrunte cu o victorie a uniunii eurosceptice.

Luînd în considerare acest sfîrșit al proiectului european, s-ar putea ca politica țării noastre să se îndrepte puternic spre stînga?

E foarte greu să judec politica ro­mâ­neas­că în termeni de stînga și de dreapta, pentru că PSD are multe elemente care nu sînt de stîn­ga. În cazul în care am putea argumenta că România este marginalizată cumva, m-aș pu­tea aștepta la apariția unui curent eurosceptic mai puternic sau mai bine definit, dar în pre­zent el este foarte slab și nu cred că s-ar putea produce o revoluție în această di­rec­ție. Cît timp fondurile europene continuă să vi­nă în România, societatea cred că va rămîne mai receptivă față de procesul de integrare.

De ce accesarea de fonduri europene ar putea deveni un obiectiv mult mai greu de obținut, în cazul în care s-ar crea un astfel de pol cu o „viteză” mai mare?

E posibil ca neparticiparea sau lipsa de do­­rință, de implicare și de înfăptuire a re­for­me­lor pentru a accede într-un cerc din in­te­ri­or, să fie „prevestită” printr-o restrîngere a a­sis­tenței pe care Vestul mai bogat o acordă Es­tului mai sărac. Ne putem închipui că anumite zo­ne de cooperare între țările membre ar fa­ce ne­cesară o asistență între participanți și, în acest caz, dacă Slovacia sau Grecia, țări nu foarte pros­pere, participă la acea arenă de co­o­pe­ra­re, s-ar putea ca resursele destinate a­sis­ten­ței să fie dirijate, în primul rînd, către ele.

Urmează alegeri atît în Franța, Olanda, cît și în Germania. Face parte acest nou plan al UE dintr-o propagandă politică?

Cred că acest plan este menit să ușureze sar­cina liderilor establishmentului în a oferi o di­rec­ție credibilă procesului de integrare eu­­ro­pea­nă. De asemenea, ideea precum că cei pre­­gă­tiți vor putea merge înainte fără probleme ar trebui să le ușureze sarcina unor lideri po­li­ti­ci precum Angela Merkel, François Ho­ll­an­de sau din alte state precum Italia, Spa­nia sau Olanda. Una dintre problemele mari ale con­ducerii principatelor țări occidentale este că nu par să fie capabile să ilustreze și să ur­me­ze un pro­iect european realizabil.

Interviu cu Lucian Dîrdală, analist politic