Drama copiilor războiului, prezentată la Iași

Academia de gardă Niciun comentariu la Drama copiilor războiului, prezentată la Iași 29
Drama copiilor războiului, prezentată la Iași

Scriitorul Varujan Vosganian și-a lansat joi, 16 martie, în Aula Bibliotecii Centrale Universi­ta­re „Mihai Eminescu” din Iași cartea „Copiii Răz­boiului”, publicată în luna noiembrie a anului trecut la editura Polirom. La evenimentul ca­re a început la ora 18.00, au mai participat cri­ti­cii literari Vasile Spiridon şi Emanuela Ilie, dar și Silviu Lupescu, directorul editurii Polirom. „Noi românii avem memoria ca parte a prezentu­­lui. Pentru noi memoria nu este parte a trecutului. Noi trăim împreună cu memoria. Ceea ce ni se întîmplă – și în trecutul extrem de prezent – a­rată că trăim împreună cu memoria. Cartea a­cea­sta asta sugerează, trăim – fără să o știm adesea – împreună cu morții”, a declarat Varujan Vos­ganian, autorul cărţii.

În romanul „Copiii războiului”, autorul pre­zintă drama unui tînăr și a familiei sale în perioada postbelică. Evenimentul a fost moderat de Vasile Spiridon, iar primul care a luat cuvîntul a fost Silviu Lupescu, directorul editurii Po­li­rom. „De obicei, dacă Varujan Vosganian îmi spunea planurile lui de viitor, mai schimbam cîte o impresie. De data aceasta, într-o zi am pri­mit direct pe e-mail o povestire de vreo 100 de pagini, ceea ce m-a uimit. Este un roman profund”, a spus Silviu Lupescu.

Invitaţii au vorbit despre subiectul cărții „Co­­piii războiului”, precizînd atît motivele re­găs­ite și în celelalte opere ale autorului, cît și des­pre elementele de noutate identificate în tim­pul lecturii. „Mesajul fundamental al cărții es­te: cine sîntem noi? Drama postbelică a perso­na­jului principal este «Sînt eu sau nu sînt bă­ia­tul tatălui meu?»”, a menționat Vasile Spiridon.

Înainte de a scrie „Copiii războiului”, Varujan Vosganian a mai publicat romanul „Cartea șoa­­ptelor”, dar și „Ochiul cel alb al reginei”, „Ii­sus cu o mie de brațe”

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top