Drama copiilor războiului, prezentată la Iași
Academia de gardă 20 martie 2017 Niciun comentariu la Drama copiilor războiului, prezentată la Iași 29Scriitorul Varujan Vosganian și-a lansat joi, 16 martie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași cartea „Copiii Războiului”, publicată în luna noiembrie a anului trecut la editura Polirom. La evenimentul care a început la ora 18.00, au mai participat criticii literari Vasile Spiridon şi Emanuela Ilie, dar și Silviu Lupescu, directorul editurii Polirom. „Noi românii avem memoria ca parte a prezentului. Pentru noi memoria nu este parte a trecutului. Noi trăim împreună cu memoria. Ceea ce ni se întîmplă – și în trecutul extrem de prezent – arată că trăim împreună cu memoria. Cartea aceasta asta sugerează, trăim – fără să o știm adesea – împreună cu morții”, a declarat Varujan Vosganian, autorul cărţii.
În romanul „Copiii războiului”, autorul prezintă drama unui tînăr și a familiei sale în perioada postbelică. Evenimentul a fost moderat de Vasile Spiridon, iar primul care a luat cuvîntul a fost Silviu Lupescu, directorul editurii Polirom. „De obicei, dacă Varujan Vosganian îmi spunea planurile lui de viitor, mai schimbam cîte o impresie. De data aceasta, într-o zi am primit direct pe e-mail o povestire de vreo 100 de pagini, ceea ce m-a uimit. Este un roman profund”, a spus Silviu Lupescu.
Invitaţii au vorbit despre subiectul cărții „Copiii războiului”, precizînd atît motivele regăsite și în celelalte opere ale autorului, cît și despre elementele de noutate identificate în timpul lecturii. „Mesajul fundamental al cărții este: cine sîntem noi? Drama postbelică a personajului principal este «Sînt eu sau nu sînt băiatul tatălui meu?»”, a menționat Vasile Spiridon.
Înainte de a scrie „Copiii războiului”, Varujan Vosganian a mai publicat romanul „Cartea șoaptelor”, dar și „Ochiul cel alb al reginei”, „Iisus cu o mie de brațe”
Adaugă un comentariu