Joc și joacă

Cele 40 de povestiri ale lui Florin Irimia din „Misterul mașinuțelor chinezești” te fac să te întorci în propria ta copilărie. Începi să cauți piese de puzzle potrivite din viața ta, care să-ncapă la fix în golurile rămase pe care le-ai găsit printre pagini, să poți forma un tablou emoțional complet pe care să-l ad­miri pînă la ultima pagină.

Autorul își retrăiește fragmente din via­ță, în același timp în care ți le poves­tește. Ai să fii martorul, independent de voința ta, unor întîmplări care mai de care mai co­mi­ce, triste, nostalgice sau pur și simplu trau­ma­tizante pentru un copil sau un adolescent, luat pe nepregătite de natura întîmplării. Flo­rin Irimia n-are nicio intenție să te menajeze, scriitura lui este simplă, ușoară, sinceră și te face să crezi că orice cuvînt pe care-l așază pe hîrtie, la contactul cu privirea ta, se trans­for­mă într-un adevăr imposibil de contestat.

Stările firești ale unui om tînăr pus în fa­ța unor drame, de data aceasta fictive, ale unei despărțiri care-l afectează – toate te aca­parează. Scriitura la persoana întîi nu te la­să deloc să rămîi străin și așa ajungi să cu­noști „Apartamentul”, „Banca de inves­ti­ții” sau cum e „La mama acasă”. Deși locuri pre­cise, materializate, cu adrese concrete, ele se prind în jurul cuvintelor scriitorului ca niș­te stări fluide, care, odată cu trecerea timpu­­­­lui, s-au cățărat peste ideile sale și-au reu­șit, împreună, să formeze adultul de astăzi.

O carte care se joacă – prin personaje, în­tîmplări, nevoi și tristeți narate cu sim­pli­ta­­te – „Misterul mașinuțelor chinezești” se dez­lea­gă fără să te lase să înduri chinuri prea mari. Jocul copilăresc nu vrea să te pă­că­lea­scă, Florin Irimia recunoscînd singur că nu vrea să retrăiască vremurile trecute, ci să se regăsească pe sine însuși, într-un proces a­simptotic celui dezvoltat de tine, atunci cînd ai să-ncepi să-l citești.

Nu o să simți că lecturezi o poveste pen­tru copii ci, contrar, o serie de povești ale co­piilor, dictate trăire cu trăire oamenilor mari. Fără să te sfiești sau să fugi de învățat ai să te așezi, așadar, cu fața spre propria ta co­pi­lă­­rie, ai să strîngi din dinți și-ai să începi să-ți amintești în ce cotloane și-n ce jucării stau pro­priile tale mistere.