Scurtmetrajele au fost înghesuite în lumea verde
De pe scena Iașului 22 mai 2017 Niciun comentariu la Scurtmetrajele au fost înghesuite în lumea verde 18Marți seară, localul La Bază s-a transformat într-un soi de sală de cinema verde, în care fiecare cameră dintre cele trei s-a avîntat în proiectarea unei selecții de scurtmetraje, înscrise la „Short Stop International Film Festival”. Fie c-au fost animații făcute după romane celebre, filme scurte de amator, clipuri ale pieselor muzicale, filme autentice studențești care-au pus în valoare autenticitatea țărilor din care provin sau scurtmetraje horror, comice prin absurdul lor – toate-au ținut oamenii țintuiți în scaunele masive de lemn și nu i-au lăsat să se ridice, pînă cînd creditele ultimei proiecții n-au început să curgă fluid pe ecrane.
Pereții verzi ai Bazei par să-nvețe să respire odată cu oamenii și locurile de la mese se ocupă treptat, odată cu minutele care trec și se-apropie de ora 20.00. În fiecare dintre cele trei camere, un ecran alb așteaptă să fie proiectate scurtmetrajele care fac parte din selecția organizatorilor celei de-a IV-a ediții a „Short Stop International Film Festival”. O fată se-apropie de bar, sare s-ajungă să se cațere pe scaun și-apoi își cumpără o bere, cu privirea țintă către ecran. Întinde mecanic mîna, ia sticla și se îndreaptă către cea mai apropiată masă. „Păpușă, banii!”, îi spune barmanița zîmbind și, din te miri ce, începi să te gîndești că n-ar fi stricat să cari după tine o cameră și să te-apuci și tu de făcut un scurtmetraj cu povestea proiecțiilor din lumea verde – numai bun de participat la ediția următoare.
Metamorfoza din plastilină
În camera din dreapta n-ai loc să te mai așezi. Un băiat înalt poartă o jachetă army și o bască înclinată. Dacă te uiți în fugă, poți să crezi că Che Guevara s-a transformat în fotograf și-acum se plimbă printre oameni. E liniște și, peste zgomotul difuz de pahare și sticle, vezi că pe toate cele trei ecrane, Gregor Samsa, din Metamorfoza lui Kafka, s-a transformat într-un omuleț din plastilină și-a devenit personajul principal dintr-o proiecție de 12 minute. Animația, realizată de participanți din Danemarca, urmărește firul poveștii scriitorului și te sperie prin simplitatea pe care construcția eroilor scurtmetrajului reușesc s-o transmită. Personajele nu vorbesc, însă după fiecare moment-cheie, ecranele se întunecă și replicile apar scrise cu font alb. Gregor are același destin ca în Metamorfoza reală și, chiar dacă aici danezii i-au spus „The beast” și-au reușit să cîștige cu el premiul categoriei „Cea mai bună animație”, n-are cum să nu te întristeze.
Starea de bine n-apucă, însă, să ți se dizolve de tot, că ușa localului se deschide și, printre noii spectatori, pare să se numere și-o fetiță. Zîmbești, te uiți împrejur și ai impresia că toată seara de proiecții are loc, de fapt, într-un dormitor uriaș, în care toată lumea știe pe toată lumea, ca într-o familie, și face liniște cînd cineva apasă pe „play”, să-nceapă filmul.
S-a închis frigiderul
Începe „Outline”. O actriță frumoasă, blondă, își scoate cutia plină cu bucăți de cretă colorată și se-așază pe asfalt. Poartă o salopetă albastră, tocită și are în mînă două fotografii, pe care le aliniază perfect lîngă ea. Se-aude scrîșnitul bucăților de cretă, mîna fetei apăsată pe asfalt, încercînd să întindă și să sfărîme culoarea și toată sala pare să se transforme într-un singur privitor. Cînd portretului, similar celui care-o privește înapoi dintr-una din fotografii, îi mai lipsesc doar ochii – începe să plouă. Zîmbetul de pe fața Bazei se topește și el și dă speranțe să rămînă în viață doar cînd tînăra actriță, într-un acces de panică, acoperă desenul cu propriul ei corp, își scoate haina și se îngrămădește să-l continue. „A cîștigat premiul pentru cea mai bună actriță”, șoptește unui băiat unul dintre organizatori și-ți dai seama de ce, fără să simți nevoia să mai întrebi ceva.
„The most exciting thing” e chiar unul la care nu te-aștepți. Muzica începe să răsune-n tot localul și tinzi să crezi că te-ai teleportat cîteva zile mai tîrziu, într-o seară de vineri, în care lucrurile-ncep să se așeze. Revii la realitate, însă, cînd îți dai seama că, de fapt, te uiți la un videoclipul unei piese, făcut de niște participanți din Germania. Trecerea de la atmosfera de club disco la un soi de grajd pitoresc, pe care niște studenți din Latvia, cîștigătorii secțiunii destinate lor, l-au ales drept loc de desfășurare a acțiunii, nu ți-e tocmai ușoară. În cele 20 de minute nu reușești prea bine să-ți dai seama ce se petrece, în afara faptului că oamenii se bat, auzi focuri de arme și, peste toate, domină guițatul prelung al unui porc. Rîzi de felul în care-și valorifică autenticitatea și n-ai timp prea mult să te bucuri că, ultimul scurtmetraj al serii, un horror scurt, de 12 minute, e cel care-ți pune capac – sau, mai bine spus, îți închide frigiderul, cu tot cu tine înăuntru. O fată dă să iasă din bar, se oprește în mijlocul sălii și țipă încercînd să-și conecteze starea cu cea a personajelor din film și din spate se-aude un „băi, să știi că la București, cînd s-a proiectat, au leșinat trei oameni din sală”.
Reziști eroic pînă la final, te uiți la pereții liniștitori și la oamenii care nu-și dezlipesc mîinile de sub bărbii și ochii de ecrane și te gîndești c-ar trebui să se facă mai des seri din astea de film în oraș, cu toată lumea pe care n-o cunoști, dar alături de care te simți ca acasă.
Adaugă un comentariu