Atentat la „Menajeria de sticlă”
De pe scena Iașului 29 mai 2017 Niciun comentariu la Atentat la „Menajeria de sticlă” 27„Menajeria de sticlă” a lui Tennessee Williams e un tablou uriaș, după vederea căruia nu prea știi cum să te refaci. Dramaturgul te șochează psihic și emoțional și, probabil, ceea ce contează imediat după cuvînt, e intenția actorului și subtilitatea cu care reușește să conducă spectatorul către arsenalul exploziilor sentimentale. De aceea, personajele lui Tennessee Williams sînt construite atent, au firi complexe și sînt figuri puternice – jocul actoricesc pălind în fața personalităților pedant construite.
Ceea ce au reușit să pună pe scena Palatului Copiilor, sîmbătă după-amiază, tinerii din trupa de teatru JuniorS AcT, în regia profesorului Lucian–Gabriel Comănescu a fost mai mult o apropiere de reala „Menajerie de sticlă”, decît punerea ei în scenă. Povestea cu greutate a familiei marcate de pierderea tatălui și dominată de omniprezența unei mame autoritare, marcată de responsabilitate și teroarea singurătății este prezentată scurt, la început, de către băiatul familiei, Tom, care-și intră imediat în rol, cînd restul familiei urcă pe scenă. Încercările lui Tom de a se salva dintr-o familie problematică, a căror greutăți par să-l urmărească oriunde, eșuează lamentabil pe rînd, iar interpretarea tînărului actor a acestor stări de disperare este ușor exagerată.
Atitudinea sa contrastează puternic cu cea a surorii sale, Laura, fiica infirmă a familiei, necăsătorită, pe care mama încearcă s-o apere de năpasta unei vieți singuratice, de fată bătrînă. Menajeria de sticlă este de fapt a Laurei, care-și găsește alinarea într-o colecție de miniaturi. Metafora menajeriei – fragilitatea figurinelor din sticlă și a sorții Laurei, care depinde doar de felul în care ceilalți o manevrează, este umbrită de jocul celui care-l interpretează pe Tom și de tînăra actriță care-o interpretează pe mama acestuia. Intrarea în scenă a lui Jim, cel pe care Tom ar fi vrut să-l cupleze cu Laura, trece aproape fără a marca importanța și de fapt pierderea șansei Laurei. Jocul actorilor tineri pare să ocupe rolul principal și, astfel, printr-o pierdere a atenției asupra subtilității, asupra a ceea ce interpretează, esența piesei abia-abia mai ajunge la public.
Fără frînturi de melodii sugestive sau de jocuri de lumini care să te introducă într-o stare potrivită piesei, „Menajeria de sticlă” a avut puțin de suferit. Deși s-a văzut clar pasiunea pentru scenă și dragostea de teatru, ceea ce le mai rămîne de făcut, în cele din urmă, tinerilor actori, este să reușească să pătrundă textul pînă la sens și abia apoi să se încumete să-l joace – fără să riște să crape vreo figurină din sticlă.
Adaugă un comentariu